Conform unui studiu realizat de către firma Big Champagne, Game of Thrones e cel mai piratat serial din primele 5 luni ale anului pe site-urile de torrente, fiind descărcat până acum de peste 25 milioane de ori.
Big Champagne, o firmă de research ce se ocupă cu monitorizarea site-urilor publice de tip BitTorrent, a anunţat un raport în care prezintă cele mai piratate seriale ale anului până acum. Al doilea sezon al serialului a fost descărcat până acum de peste 25 milioane de ori.
Numărul de descărcări pe episod a atins o cifra record de peste 2.5 milioane de ori într-o singură zi, record înregistrat în urma episodului din 30 aprilie.
Conform TorrentFreak, primul sezon al serialului Game of Thrones a fost pe locul doi în topul celor mai piratate seriale din 2011, în spatele sezonului numărul 6 din Dexter.