Felix Baumgartner sare azi de la 36 km. Urmăreşte finalul proiectului Red Bull Stratos live

Scris de | 9 octombrie, 2012
Felix Baumgartner sare azi de la 36 km. Urmăreşte finalul proiectului Red Bull Stratos live

Felix Baumgartner se pregăteşte azi să devină primul om care sare de la înălţimea de 36576 metri şi tot odată primul reprezentant al speciei umane care va depăşi bariera sunetului în cădere liberă, atingând viteze estimate de peste 1110 km pe oră. Dacă totul merge bine evenimentul va putea fi urmărit live peste mai puţin de 4 ore, pe site-ul Red Bull Stratos, aici.

Nu prea poţi descrie în cuvinte curajul necesar pentru realizarea unui astfel de salt, însă merită să prezentăm câteva detalii despre ambiţiosul proiect Red Bull Stratos, care se încheie azi.

Baumgartner, un paraşutist austriac cu un palmares impresionant, i-a abordat pe cei de la Red Bull în anul 2005, prezentându-le ideea saltului. Aceştia au fost imediat de acord să îi acorde tot suportul necesar şi aşa a început o perioadă lungă de planificare, care a culminat cu salturile test pe care Felix le-a efectuat în acest an în martie şi iulie, de la înălţimea de circa 21600 şi respectiv 29500 metri. În cea de-a doua săritură viteza atinsă a fost de 864 km/oră.

Baumgartner va decola azi din Roswell, New Mexico, într-un balon extrem de performant realizat din film de polietilenă şi umplut cu heliu. Acesta se va ridica cu o viteză medie de circa 1000 de metri pe minut. După salt, timpul petrecut până când sportivul va atinge pământul este de circa 10 minute.

Austriacul nu va sări într-un costum clasic de paraşutism ci într-un presurizat, rezistent la căldură, frig impact, o combinaţie între un costum de astronaut şi unul folosit de piloţii ce zboară pe avioane de recunoaştere la mare altitudine. Sistemul include şi trei paraşute, fiecare cu un rol special, un sistem avansat de control, precum şi o serie de camere wide angle care vor înregistra totul.

Echipa Red Bull Stratos este compusă din experţi de talie mondială în medicină, inclusiv un fost chirurg NASA, inginerie, design şi aviaţie, iar unul dintre personajele centrale este colonelul Joe Kittinger, care a realizat un salt stratosferic în urmă cu 50 de ani.

Imagine © Red Bull Media House

 

 

Etichete: , , ,