Facebook Timeline – Un nou design bate la uşa

Scris de | 1 noiembrie, 2012
Facebook Timeline – Un nou design bate la uşa

Facebook pregăteşte lansarea unui nou design pentru controversatul Timeline, un look mai suplu, care încearcă să elimine câteva dintre criticile aduse de utilizatori.

Facebook Timeline a devenit obligatoriu din acest an pentru toţi utilizatorii reţelei de socializare, însă asta nu înseamnă că lumea a şi încetat să critice înlocuitorul clasicului Wall. De data aceasta, potrivit unor informaţii publicate de către cei de la Inside Facebook, echipa testează un format de Timeline care elimină afişarea posturilor pe două coloane. În schimb, am putea fi întâmpinaţi de posturi pe o singură coloană, pe dreapta şi de celelalte module şi meniuri (Activity, Friends, Photos, Likes) în partea stângă, însă într-o prezentare la dimensiuni mai reduse decât posturile. Datele cronologice care stau la baza conceptului de timeline şi care îţi permit să accesezi instant posturile dintr-o anumită lună vor fi şi ele păstrate.

Împărţirea pe două coloane a fost considerată haotică de către mulţi utilizatorii, care se declarau nemulţumiţi de faptul că trebuie să revină constant asupra posturilor pentru a fi siguri că nu ratează nimic şi că vizual totul este mult prea încărcat.

Rămâne să vedem dacă layout-ul test va fi implementat la scară largă sau dacă este vorba doar despre o sondare a opiniei.

 

Etichete: , ,