Nokia a vândut clădirea în care e situat sediul companiei

Scris de | 4 decembrie, 2012
Nokia a vândut clădirea în care e situat sediul companiei

Sediul companiei finlandeze Nokia din Espoo a fost vândut pentru suma de aproximativ 170 milioane de euro, conform unui comunicat de presă oficial. Cu toate acestea însă, firma condusă de Stephen Elop va închiria în continuare spaţiu în clădire pe termen lung.

Singura schimbare va fi faptul că Nokia nu va mai fi proprietarul clădirii. CFO-ul Nokia, Timo Ihamuotila, a declarat că deţinerea de proprietăţi imobiliare nu face parte din prioritatea companiei.

Această tranzacţie va aduce un plus de 170 de milioane de euro pentru o companie ce se zbate să rămână în fruntea producătorilor de smartphone-uri, într-un climat din ce în ce mai ostil.

Clădirea a fost achiziţionată de firma finlandeză Exilion, iar tranzacţia va fi completată până la finalul anului curent.

Damian Dinning, fost Lead Program Manager – Imaging Experience în cadrul companiei, şi omul care din 2004 a dezvoltat pentru Nokia tehnologii precum extrem de apreciata PureView de pe Nokia 808 a plecat de la companiei la finalul lunii noiembrie.

În contextul celor două schimbări majore din ultimele luni, rămâne de văzut care va fi viitorul Nokia.

Etichete: , , ,