Samsung lansează un nou smartwatch Gear, cu Android Wear

Scris de | 26 iunie, 2014
Samsung lansează un nou smartwatch Gear, cu Android Wear

Noul ceas inteligent Gear Live, vine cu sistemul de operare Android Wear și deține un ecran Super AMOLED de 1,63 inchi (rezoluție de 320 x 320 pixeli) pentru culori de o calitate superioară și un procesor de 1,2 GHz, ajutat de o memorie RAM de 512 MB. Memoria internă este de 4GB.

Samsung Gear Live_

Ieșirea din stand-by a dispozitivului se face rapid, doar cu o simplă atingere a display-ului. Samsung Gear Live este certificat IP67, oferind protecție împotriva prafului și a apei, are o brățară standard de 22 mm pe care utilizatorii o pot schimba pentru a-și exprima gusturile și personalitatea. În plus, ceasul le permite utilizatorilor să se mențină în formă cu ajutorul senzorului de puls compatibil cu numeroase aplicații de fitness.

Varietatea de aplicații Android compatibile cu Gear Live le permite utilizatorilor să primească notificări de la diverse aplicații, precum rețele sociale, chat, mesagerie, shopping sau foto. Noul dispozitiv dispune de comenzi vocale: utilizatorii pot spune doar „Ok Google” pentru a pune întrebări cu privire la ora decolării avionului, scorurile meciurilor, apelarea taxiului sau trimiterea unui mesaj. Gear Live se poate conecta cu orice dispozitiv Android care deține cel puțin versiunea Android 4.3.

Gear Live va fi disponibil în culorile Negru și Wine Red, existând posibilitatea schimbării curelelor. Începând cu 25 iunie acesta va fi disponibil la comandă în Google Play Store (play.google.com/devices), iar ulterior și în magazinele Samsung.

Etichete: , , , , , ,