Vodafone deschide la București noul Centru Global de Servicii

Scris de | 2 iulie, 2014
Vodafone deschide la București noul Centru Global de Servicii

Vodafone anunță deschiderea Vodafone Shared Services România, un nou Centru Global de Servicii, care va oferi, din București, servicii IT și de Relații cu Clienții pentru operațiunile Vodafone din Marea Britanie, Germania, Italia, Spania și Irlanda.

vodafone

Situat în Avrig Business Center, noul Centru (VSS România) și-a început activitatea în mai 2014 și are acum peste 100 de angajați. Până la sfârșitul anului, numărul angajaților va depăși 750, iar în următorii 3 ani se va ajunge la un număr de peste 2.000 de angajați. Investiția totală a Vodafone Group Shared Services, pentru dotarea și tehnologizarea sediului, precum și  pregătirea noilor angajați din România, este de aproximativ 5 milioane de lire sterline (6,25 milioane de Euro).

Concret, VSS România oferă suport clienților Vodafone din Marea Britanie, Germania, Italia, Spania și Irlanda pentru solicitările legate de factură și plăți, administrarea conturilor și remedierea conexiunilor de date. Ca și canale de comunicare, asistența este oferită telefonic, prin chat online sau în regim de back-office. Pe zona de IT, serviciile oferite de VSS România constau în operațiuni de tip “Help Desk”, pentru activitățile interne ale Vodafone Group și ale celor 5 divizii menționate, la care se adaugă managementul aplicațiilor IT și administrarea bazelor de date.

Acesta este al doilea centru internațional de operațiuni deschis de Grupul Vodafone în România. Vodafone a deschis anul trecut centrul de operațiuni de rețea Danubius NOC, care monitorizează și gestionează incidentele de rețea pentru 9 operațiuni Vodafone, din Olanda, Germania, Cehia, Ungaria, România, Grecia, Albania, Malta și Italia, ce însumează 90 de milioane de utilizatori. Ca parte a NOC, Vodafone a deschis recent și un Service Operations Center, dedicat monitorizării serviciilor M2M furnizate clienților globali ai Vodafone.

Etichete: , , , , , , ,