Internet of Everything (IoE), noul val al erei internetului, va influența semnificativ industriile de transporturi, logistică și producție și are potențialul de a transforma radical orașele în care locuim, sunt de părere managerii IT din companiile care își desfășoară activitatea în România. Aceasta este doar una dintre concluziile studiului centrat pe influența și potențialul IoE și realizat la ediția de anul acesta a Cisco Connect, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie și inovație din România.
„Digitalizarea și Internet of Everything, vor avea un impact major asupra companiilor din mediul privat, precum și a celor din sectorul public, cât și asupra orașelor și țărilor. În acest context, observăm o nevoie a factorilor de decizie de a înțelege modul în care companiile sau instituțiile pot include digitalizarea în strategiile lor. Acesta este unul dintre motivele pentru care Cisco, împreună cu IMB, renumita școală de business din Elveția, au pus bazele unui Centru Global pentru Transformarea Digitală a Afacerilor”, declară Dorin Pena, director general Cisco România.
O altă concluzie importantă a studiului relevă faptul că majorarea traficului de date și nevoia de reducere a costurilor vor fi principalele provocări în perioada următoare, mai ales în contextul în care este prognozată o creștere accelerată a traficului de date.
Sondajul a fost realizat la jumătatea lunii martie în cadrul evenimentului Cisco Connect și se bazează pe răspunsurile furnizate de 259 de specialiști IT din companii private și instituții publice din România. Cisco Connect este unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie și inovație din România, iar ediția de anul acesta a reunit peste 1.000 de specialiști locali din domeniul IT&C, experți în rețelistică și factori de decizie.