Orange lansează 4G MegaHunt, o aplicaţie interactivă cu premii

Aplicaţia 4G MegaHunt este compatibilă cu sistemele de operare iOS și Android și poate fi descărcată din AppStore și Google Play.

Scris de | 8 august, 2017
Orange lansează 4G MegaHunt, o aplicaţie interactivă cu premii

Orange ȋşi invită clienţii să testeze cea mai extinsă rețea 4G, cu acoperire 100% la nivel urban, printr-o aplicaţie interactivă ce oferă bonusuri de net și vouchere valorice. Astfel, prin intermediul aplicaţiei mobile 4G MegaHunt, bazată pe realitatea augmentată (AR), utilizatorii din toate localitățile României vor avea ocazia să exploreze harta zonei în care se află și să „vâneze” interactiv premiile puse în joc.

Campania se desfășoară  în perioada 7 – 31 august, la nivel naţional, pe hartă fiind plasate virtual puncte în care utilizatorii pot revendica premiile oferite în joc: bonusuri de 500 MB sau 1 GB trafic de net sau unul dintre cele 5000 vouchere in valoare de 10 euro (TVA inclus). Din Contul meu Orange, aplicaţia mobilă sau versiunea pentru desktop, participanţii la campanie își pot dubla bonusul de net câștigat prin 4G MegaHunt.

Bonusurile de internet acumulate prin aplicaţia 4G MegaHunt au o valabilitate de 30 zile pentru utlizatorii PrePay, respectiv o lună de facturare în cazul abonaţilor. Voucherele valorice se pot folosi la achiziţia de telefoane împreună cu activarea sau prelungirea unui abonament pentru o perioadă contractuală de 24 de luni sau pentru achiziţia de accesorii.

 

Etichete:

Sursa: Orange lansează 4G MegaHunt, vânătoarea naţională de premii