Vodafone are cea mai rapidă rețea de date mobile, potrivit testelor de viteză Ookla efectuate în trimestrul trei din 2017

Scris de | 19 octombrie, 2017
Vodafone are cea mai rapidă rețea de date mobile, potrivit testelor de viteză Ookla efectuate în trimestrul trei din 2017

Vodafone România are cea mai rapidă rețea de comunicații de date mobile din țară, potrivit testelor efectuate de utilizatorii de comunicații de date mobile din România în trimestrul trei al anului 2017 cu ajutorul Speedtest by Ookla, cea mai populară aplicație de testare și analizare a vitezei de internet din lume. Rezultatele a peste 250.000 de teste din perioada iulie-septembrie 2017 efectuate de utilizatori pe conexiuni 4G arată că rețeaua Vodafone România oferă cele mai mari viteze medii de descărcare a datelor mobile, cele mai mari viteze medii de încărcare a datelor mobile precum și cea mai mică latență de transmisie a datelor mobile.

„Suntem mândri că eforturile inginerilor noștri din prima jumătate a anului 2017 de a optimiza experiența utilizatorilor în rețeaua Supernet 4G+ au condus la reconfirmarea superiorității rețelei noastre în România. Ne uităm cu atenție la experiența oferita clientilor nostri, în special la preferința din ce în ce mai mare a clienților de a încărca conținut media propriu în internet cu ajutorul telefonului mobil”, a declarat Cătălin Buliga, Technology Director, Vodafone România.