Orange redeschide 29 de magazine stradale

Magazinele Orange îşi vor desfăşura activitatea după protocoale stricte ce au ca scop menţinerea gradului sporit de protecţie a clienţilor şi a angajaţilor.

⇣ Sari la articol
Orange redeschide 29 de magazine stradale

Începând cu data de 18 mai 2020, Orange România va redeschide 29 de magazine stradale ce vor funcţiona după un program redus, de luni până vineri în intervalul orar 09:00 – 17:00 şi sâmbăta în intervalul 09:00 – 14:00. Astfel, clienţii sunt aşteptaţi în toate cele 64 de magazine pe care Orange le administrează direct, excepţie făcând cele aflate în incinta spaţiilor comerciale de tip mall, care rămân închise în acord cu reglementările stabilite de autorităţi.Pentru a asigura un mediu sigur de lucru, angajaţii Orange din magazine îşi vor desfăşura activitatea în ture alternative de câte o săptămână, cu jumătate de echipă în magazin, iar cealaltă jumătate în remote work. Aceştia vor urma condiţii stricte de conduită, respectând principiile distanţării sociale în interacţiunile directe cu clienţii. În plus, pe mesele de testare a telefoanelor, clienţii vor găsi gel dezinfectant şi mănuşi, iar dezinfectarea magazinelor şi a spaţiilor de lucru se va realiza la intervale de timp regulate.Ca măsură de prevenție a răspândirii virusului şi pentru a evita posibilele perioade de aşteptare în afara magazinelor, clienţii sunt încurajaţi să facă în prealabil o programare online. Aceasta se poate efectua pe pagina dedicată din site-ul Orange: https://www.orange.ro/shops/

Compania își propune în următoarele două săptămâni o revenire progresivă la procesele şi programele de vanzare specifice Orange.

 

Articole asemanatoare