Huawei lansează Watch GT3 în România, un ceas ce impresionează prin design și estetică elegantă

Scris de | 29 noiembrie, 2021
Huawei lansează Watch GT3 în România, un ceas ce impresionează prin design și estetică elegantă

Huawei Consumer BG lansează HUAWEI WATCH GT 3, un nou smartwatch ce oferă caracteristici de management al sănătății, precum și planificare sportivă științifică adaptată fiecărui utilizator. Noile ceasuri WATCH GT 3 sunt disponibile în 4 modele la prețuri recomandate de vânzare cuprinse între 1.499 lei, pentru varianta de 46 mm și 1.199 lei, pentru cea de 42 mm, diferețele fiind generate și de tipul de curea aleasă.

HUAWEI WATCH GT 3 este disponibil în două dimensiuni – 46 mm și 42 mm. Ambele versiuni au un design elegant, asemănător ceasurilor tradiționale. Deși ambele versiuni sunt ușoare (42,6 g și respectiv 35g), WATCH GT 3 de 42 mm este mai subțire, ceea ce îl face o alegere perfectă pentru utilizatorii care preferă o experiență de purtare desăvârșită. Modelul de 46 mm este disponibil în 2 variante, cu brățară de oțel inoxidabil, la 1.499 lei, și cu brațară sport, din elastomer, la prețul de 1.199 lei. În acelașă timp, modelul de 42 mm poate fi găsit, de asemenea, în 2 variante, cu brățară metalică Milaneză, cu design dedicat și exclusiv, la 1.399 lei și brațară din piele, la 1.199 lei.

Cadranul smartwatch-ului HUAWEI WATCH GT 3 a fost îmbunătățit atât în ceea ce privește rezoluția, cât și mărimea. Comparativ cu generația anterioară de 1,3 inch, HUAWEI WATCH GT 3 oferă o suprafață de ecran mai mare pentru ambele versiuni. Sticla curbată 3D, ultra-clară, oferă o vedere completă asupra fiecărui punct de focalizare. Toate informațiile importante pot fi văzute dintr-o privire ori de câte ori utilizatorii ridică încheietura mâinii.

Pentru prima dată în istoria seriei GT, WATCH GT 3 vine cu o coroană rotativă și feedback tactil, aducând consumatorilor o experiență de utilizare diferită, indiferent de modul în care interacționează cu smartwatch-ul.

Pentru a beneficia de toate funcțiile smartwatch-ului este nevoie de o baterie cu o durată de viață îndelungată. Huawei a lansat seria HUAWEI WATCH GT 3, care dispune de o baterie puternică – versiunea de 46mm suportă durata de viață a bateriei de până la 14 zile, în timp ce 42mm oferă o durată de viață a bateriei de 7 zile, utilizat zilnic.

Watch GT 3 este compatibil cu 30 de aplicații, inclusiv diverse aplicații de fitness, extinzând ecosistemul și oferind utilizatorilor o experiență mai bună de monitorizare a datelor. Mai mult, cei cărora le place să se antreneze în aer liber pot beneficia de poziționarea GPS cu dublă frecvență care le oferă o cartografiere mai precisă a locației geografice.

Etichete: , ,