1 adult din 5 suferă de hipoacuzie. Este timpul să te testezi gratuit

Scris de | 9 iunie, 2022
1 adult din 5 suferă de hipoacuzie. Este timpul să te testezi gratuit

 

Ascultăm muzică sau ne jucăm la computer, auzim sunetul prin difuzoare sau căști, dăm volumul tare, dar cât de bine auzim, de fapt?

Pierderea auzului ne duce cu gândul la o afecțiune care apare doar la o vârstă înaintată.

În momentul de față, statisticile arată că surditatea este un fenomen întâlnit destul de devreme în viața persoanelor, poate chiar începând cu vârsta de 40 de ani. 1 adult din 5 și mai mult de jumătate dintre persoanele cu vârstă de peste 80 de ani suferă de hipoacuzie. Totuși, mai mult de jumătate din numărul persoanelor cu deficiențe de auz sunt persoane active care nu au ajuns la vârsta de pensionare.

Hipoacuzia se instalează într-o manieră lentă și graduală, astfel fiind dificil să observăm declinul auzului nostru. Din acest motiv, pacienții hipoacuzici ajung destul de târziu la specialist.

Clarfon atrage atenția că primele simptome cu care se confruntă persoanele cu deficiențe de auz sunt întâlnite în momentul în care sunt în societate și nu pot înțelege ce spun cei din jurul lor, aceștia se confruntă adeseori cu interogația „Ai auzit? Nu înțelegi?“.

Un alt simptom este reprezentat de pierderea anumitor sunete, cum ar fi spre exemplu, cântecul păsărilor, sunetul produs de electrocasnice, beep-ul unui cuptor cu microunde sau apa de la robinet.

În clipa în care ai sesizat că anumite lucruri cu privire la auzul tău nu mai sunt la fel, trebuie să mergi la un audioprotezist pentru a-ți verifica capacitatea auzului tău.

Clarfon îți vine în ajutor şi dacă nu te poţi deplasa. Cum? Un specialist poate veni chiar la tine acasă, în deplină siguranță și să realizeze o audiogramă. Ulterior acesteia, specialistul Clarfon îți va face o recomandare oferindu-ţi cea mai bună soluție pentru afecțiunea ta.

Dacă ți se recomandă protezarea auditivă, la Clarfon găsești solutiile perfecte așteptărilor și bugetului tău.

Calitatea produselor cât și experiența desăvârșită a echipei Clarfon, pentru efectuarea audiogramei, sunt soluțiile către o stare psihică mai bună și un auz optim.

Testează-ți acum auzul gratuit la Clarfon și te vei bucura de cele mai bune soluții!

Reducere de 1.000 lei la orice aparat auditiv. 50% reducere la al doilea aparat auditiv.

20 rate fară dobândă. Ai avantajul de a lua aparatele acasă, în probă, gratuit. Se aude?!

Etichete: , , , , ,