Aproximativ 70% dintre companiile din România au demarat, până în prezent, cel puțin o acțiune de digitalizare a proceselor, potrivit DigiSinergy, companie românească dezvoltatoare de software. Acest lucru nu înseamnă însă că au fost și implementate soluțiile respective, însă este evidentă preocuparea în creștere a managerilor din companii în această direcție. Astfel, DigiSinergy se așteaptă la o accelerare a procesului de digitalizare în perioada următoare, în special în rândul IMM-urilor, care vor face cele mai multe investiții.
„Ne așteptăm ca, în 2023, ritmul de robotizare a companiilor din România să accelereze, indiferent de evoluția programului de digitalizare finanțat din fonduri europene, întrucât liderii de business înțeleg că investițiile în digitalizare vor face diferența între supraviețuirea pe piață a businessului sau un final mai puțin fericit. Noutatea vine din mindsetul pe care îl observăm: antreprenorii caută soluții digitale și de automatizare, ceea ce indică faptul că au trecut de etapa de awareness și sunt mai orientați către acțiuni concrete. De cele mai multe ori, se încearcă digitalizarea cu pași mici, cu proiecte pilot, care vizează câte un proces, pe rând”, spune Natalia Lepădatu, cofondator DigiSinergy.
Cele mai multe robotizări / automatizări vizează managementul documentelor, indiferent că sunt facturi, procese verbale, chitanțe, bonuri etc. Ritmul de digitalizare va fi mai accelerat în România față de alte state europene, în contextul în care gradul de digitalizare al companiilor din țara noastră și al instituțiilor publice este cel mai scăzut.
Necesitatea de digitalizare este cu atât mai mare în România, cu cât, potrivit Indicelui Economiei și Societății Digitale (DESI) instituit de Comisia Europeană, ponderea IMM-urilor care au cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală este de doar 22%, iar procentajul întreprinderilor care fac schimb electronic de informații de doar 17% – cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Astfel, România se situează pe locul 27 din cele 27 de state membre ale UE în ediția din 2022 a Indicelui Economiei și Societății Digitale.
În prezent, potrivit aceluiași raport, 12% dintre IMM-urile din România efectuează vânzări online și 4% efectuează vânzări online la nivel transfrontalier. Adoptarea tehnologiilor avansate, cum ar fi tehnologia de tip cloud, a atins doar 11%, în comparație cu media UE de 34%. În ceea ce privește inteligența artificială, doar 1% dintre întreprinderi au adoptat astfel de tehnologii (media UE: 8%). Ponderea în ceea ce privește prelucrarea volumelor mari de date rămâne, de asemenea, relativ scăzută, fiind de 5%.
Potrivit DigiSinergy, exact aceste segmente vor avea parte, în perioada următoare de o atenție sporită din partea managementului companiilor și a autorităților care sunt în măsură să impulsioneze procesul de digitalizare.
Cât privește companiile mari cu acționariat străin, lucrurile sunt clare: businessul e digitalizat de la companiile mamă și, de obicei, toată suita de tehnologii este moștenită și în sucursalele din România. Iar companiile mari cu acționariat românesc nu au alte opțiuni: ori digitalizează, ori pierd teren, consideră reprezentanții DigiSinergy. Pe acest segment, însă, al companiilor mari, automatizările vin să rezolve probleme de finețe, nu procese din core business.
Pentru a veni în sprijinul nevoii de digitalizare a companiei, DigiSinergy a lansat recent aplicația de tip ERP-CRM Dynamic Sales, ce automatizează procesele operaționale din companii și contribuie la creșterea vânzărilor, prin reducerea / eficientizarea timpului alocat activităților neproductive. Dynamic Sales automatizează procesele, atât pe fluxurile de vânzare și de aprovizionare, cât și pe fluxurile contabile ale companiei.
Aplicația dezvoltată de DigiSinergy este de tip cloud privat și poate fi accesată, în siguranță, de pe ce orice tip de dispozitiv. Se bazează pe utilizarea unei serii de roboți (aplicații software care învață automat) care preiau o mare parte din task-urile operaționale, reducând timpul de lucru cu 70% – 95%, în multe cazuri, automatizând integral procesele, fără să necesite intervenție umană în 99% din timp.
Dynamic Sales folosește tehnologii moderne (RPA, Machine Learning, Artificial Intelligence), precum și algoritmi proprietari, rezultând astfel o soluție ultramodernă de hyperautomation ce poate fi personalizată rapid.