ASUS ROG Ally e mai uşor de desfăcut decât Steam Deck (iFixit)

Scris de | 24 iunie, 2023
ASUS ROG Ally e mai uşor de desfăcut decât Steam Deck (iFixit)

ASUS ROG Ally e pe buzele tuturor în ultima vreme, fiind principalul rival al lui Steam Deck. Acum aflăm că e mai uşor de reparat şi desfăcut decât produsul de la Valve. Detalii găsiţi mai jos.

iFixit tocmai a realizat o disecţie pentru dispozitivul ASUS, care e mult mai uşor de desfăcut decât Steam Deck. Pentru început bateria e mult mai uşor de scos, deoarece implică înlăturarea a câteva şuruburi, în vreme ce Valve a lipit power pack-ul din Steam Deck cu lipici puternic. Sunt şi relativ uşor de scos thumbstick-urile şi părţile lor de circuite de pe Ally, în caz că te loveşti de stick drift.

Un lucru au în comun consolele: upgrade-urile de SSD sunt simple dacă găseşti un drive suficient de mic. Singura componentă cu adevărat greu de reparat la consola ASUS este display-ul, conform iFixit. E mult adeziv aici, care face înlăturarea sa dificilă fără uneltele potrivite. Nu e o problemă mare dacă e stricat întregul ecran, dar poate fi o problemă dacă pui doar o nouă protecţie de ecran.

Problema e că ASUS nu a făcut vreo promisiune să ofere componente de înlocuit pentru ASUS ROG Ally. Se pare că trebuie să faceţi rost de componente de la alţi utilizatori care sunt dispuşi să renunţe la ele de pe terminale stricate. Pe de altă parte iFixit vinde în acest moment componente oficiale pentru Steam Deck, precum ecrane, mecanisme ale butoanelor şi stocare.

Valve a descurajat reparaţiile la început, fiind îngrijorată că deschiderea dispozitivului va provoca riscuri şi că sunt componente third party ce pot provoca probleme.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Engadget