Valve confirmă că Steam Deck va începe să fie livrat pe final de februarie

Scris de | 28 ianuarie, 2022
Valve confirmă că Steam Deck va începe să fie livrat pe final de februarie

Mult aşteptată „consola” de la Valve, de fapt un PC în format de consola portabilă e gata să ajungă la public. Valve a confirmat că Steam Deck va sosi la final de lună februarie, iar cei care au rezervat terminalul vor primi o invitaţie pe 25 februarie. Vor avea la dispoziţie 3 zile pentru a plasa comanda, iar livrările vor începe pe 28 februarie.

Valve nu va livra TOATE comenzile pe 28 februarie totuşi, deci va trimite în valuri respectivele invitaţii, pe principiul de „primul venit primul servit”. Avansul dat deja va fi scăzut din preţul final şi nu veţi putea schimba configuraţia faţă de cea aleasă iniţial, când aţi făcut rezervarea. Modelul de 64 GB pornste de la 399 de dolari, iar cel de 256 GB este 529 USD. Varianta de 512 GB costă 649 dolari.

Dispozitivul cu design în stil PS Vita combina cu Nintendo Switch are procesor AMD Zen quad core şi GPU cu arhitectură AMD RDNA 2. Include şi 16 GB RAM LPDDR5 şi până la 512 GB stocare PCIe NVMe. Ecranul tactil de 7 inch are aspect 16:10 şi are rezoluţie de 1280 x 800 pixeli. Rulează Valve Steam OS 3.0 bazat pe Arch Linux şi suporta jocurile de pe Windows.

Foloseşte două thumbstick-uri, 4 butoane shoulder, pad direcţional, dona zone tactile, 4 butoane de acţiune. Arma secretă? Încă o serie de butoane shoulder pe intriorul spatelui. Versiunea high end vine şi cu protecţie anti glare a ecranului. Pe partea de conectivitate avem Wi-Fi dual bând, Bluetooth 5.0, port USB-C 3.2 Gen 2 şi care suporta Şi DisplayPort 1.4 Alt Mode. Bateria de 40 Wh asigura 8 ore de gaming light sau 2 ore de gaming 3D.

Etichete: , , , , ,

Sursa: GSM Arena