Google pregătește Repair Mode, funcția care îți va păstra pozele ascunse atunci când trimiți telefonul în service

Scris de | 19 octombrie, 2023
Google pregătește Repair Mode, funcția care îți va păstra pozele ascunse atunci când trimiți telefonul în service

Se pare că Google consideră că Maintenance Mode de la Samsung este o idee bună și pare că lucrează deja la implementarea unui „Repair Mode” alternativ, direct în Android, pentru a putea avea această capabilitate pe toate telefoanele, nu doar pe cele Samsung.

Repair Mode ar putea fi lansat foarte curând, mai întâi pe Pixel

În urmă cu mai bine de un an, Samsung anunța Maintenance Mode, o opțiune din OneUI care permite utilizatorilor să blocheze accesul la datele personale stocate pe dispozitiv pentru momentele în care acesta este trimis în service. Astfel, tehnicienii care repară telefonul nu au acces la mesaje, contacte, fotografii sau alte date „sensibile”, dar pot totuși să acceseze funcțiile de bază ale sale, pentru a se asigura că acesta funcționează în parametri.

Se pare că în viitorul apropiat, utilizatorii de telefoane cu Android nu vor mai trebui să își deblocheze complet telefonul atunci când îl trimit la service. Anterior, trebuia să renunți la parola de blocare a ecranului sau la funcții precum „Finy my phone” pentru a putea trimite telefonul în service. Au fost găsite însă în codul Google referințe la „Repair Mode”. Acest cod a fost introdus în proiectul AOSP (Android Open Source Project), deci va fi disponibil în Android pentru toți producătorii.

Desigur, funcția va fi, cel mai probabil disponibilă mai întâi pe modelele Pixel. Deja sunt estimări care spun că aceasta va fi lansată oficial în decembrie, în cadrul „Feature Drop”-ului programat.

Utilizatorii se vor autentifica cu parola de blocare la activare, cât și la dezactivarea acestui mod, asigurând astfel că persoanele neautorizate nu pot să acceseze datele personale fără a cunoaște deja astfel de informații personale ale proprietarului.

Noul mod va afișa un sistem de operare „fresh”

Repair mode se comportă ca o instalare „fresh” a sistemului de operare, fără un username activ, fără aplicații instalate și fără date personale. Este practic un OS alternativ, instalat în paralel. Date datele sunt în continuare stocate pe dispozitiv, dar sunt „invizibile” și inaccesibile, protejate în spatele sistemelor de la Google. Atunci când dezactivezi Repair Mode, telefonul revine la starea originală, ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

Partenerii Google care deja au un astfel de mod, precum Samsung, vor putea opta să nu folosească Repair Mode și să continue să folosească soluțiile proprietare. Având în vedere că doar Samsung se află în această situație, probabil că restul partenerilor vor apela direct la soluția Google și nu vor mai investi timp și resurse în plus pentru a atinge același scop final.

Etichete: , , , ,

Sursa: via GSM Arena