Angajată Huawei, condamnată la închisoare pentru furt de tehnologie de cipuri de la SK Hynix

Scris de | 12 noiembrie, 2024
Angajată Huawei, condamnată la închisoare pentru furt de tehnologie de cipuri de la SK Hynix
foto: Johannes Plenio / Pexels

O fostă angajată a companiei sud coreene SK Hynix a fost condamnată la 18 luni de închisoare și plata a 20 de milioane de won (aproximativ 13.500 euro), după ce a fost găsită vinovată pentru furt de tehnologie „națională” înainte de a se angaja la Huawei. Aceasta ar fi furat 4.000 de pagini de documente din bazele de date ale producătorului de memorii coreean, în scopul de a folosi aceste cunoștințe în cadrul companiei chineze.

Înainte să plece de la SK Hynix la Huawei, condamnata a furat 4.000 de documente

Persoana în cauză, o femeie în vârstă de 36 de ani, este de origine chineză și a lucrat la SK Hynix în departamentul de analiză de defect încă din 2013, scrie Korea Bizwire. Aceasta s-a mutat apoi în departamentul de relații cu clienții „business-to-business” din China între 2020 și 2022, moment în care a fost abordată de către Huawei cu o ofertă de angajare.

Chiar înainte să își dea demisia de la SK Hynix în 2022, aceasta a imprimat peste 4.000 de pagini cu documente care detaliau tehnologia de producție de semiconductoare pe parcursul a patru zile în birourile SK Hynix din Shanghai. Condamnata a ascuns aceste documente în  ghiozdanul său și în pungi de cumpărături, întrucât utilizarea de stick-uri USB sau alte medii de stocare era interzisă. Acum, după acest incident, compania coreeană monitorizează îndeaproape și imprimantele și înregistrează cine și ce a imprimat, cât și scopul acelor documente.

Sentința, dată de un tribunal din Suwon a fost însă una ușoară. Chiar dacă activitățile sale au încălcat legea „Industrial Technology Protection Act”, care protejează tehnologiile importante de origine sud coreeană, nu s-a putut dovedi „paguba” pe care SK Hynix a înregistrat-o. Nu există dovezi care ar dovedi că aceste documente ar fi ajuns la Huawei și nici că ar fi fost folosite de către companie.  Judecătorul a considerat că angajata a furat aceste documente pentru a-și dovedi valoarea către noul angajator.

„Acțiunile inculpatei de a imprima aproximativ 4.000 de pagini de documente tehnice în decurs de patru zile la biroul SK Hynix din Shanghai, care avea măsuri de securitate relativ relaxate, chiar înainte de demisia sa, au fost extrem de neobișnuite,” a declarat instanța.

„Există motive rezonabile să se suspecteze că a scos aceste documente în loturi de aproximativ 300 de pagini zilnic, ascunzându-le în rucsac și în pungi de cumpărături.”

De altfel, inculpata s-a apărat spunând că a imprimat acele documente pentru a le studia și pentru a asigura o tranziție ușoară către cel care ar fi urmat să îi ia locul.

Advert 61

Etichete: , ,

Sursa: Korea Bizwire