Ideea unui joc plasat în universul Dune este oarecum la mintea cocoșului, iar când cei de la Funcom au anunțat că se vor ocupa de dezvoltarea lui Dune: Awakening am început să-mi formez niște așteptări. Și foarte bine că n-am apucat să devin mare fan al francizei, pentru că jocul care trebuia să-i facă cinste s-a dovedit a fi un dezastru. Am văzut-o pe asta venind încă de la evenimentul de prezentare, iar astăzi, la mai puțin de două luni de la lansare numărul de jucători activi a scăzut cu 80 de procente.
În iunie, imediat după lansare, Dune: Awakening a înregistrat un peak de 189K gameri activi în același timp. La o lună distanță, adică pe la jumătatea lui iulie, valoarea asta deja scăzuse cu 39% astfel au fost înregistrați 114K jucători. Un astfel de dip este normal, pe măsură ce jocul îți formează un nucleu de pasionați. Dar cifrele de zilele astea ne arată o realitate mult mai înfricoșătoare pentru Funcom, cu un peak de jucători de numai 38K, o scădere de circa 80 de procente.
Eșecul îl putem atribui mai multor factori, precum optimizarea destul de slabă, gameplay-ul dezechilibrat care avantajează jucătorii hardcore și face experiența frustrantă pentru oricine altcineva, ori faptul că grafica este prăfuită pentru un joc lansat la jumătatea lui 2025 folosind motorul grafic Unreal Engine 5. Despre treaba asta am mai povestit în materialul dedicat motorului grafic de la Epic Games.
Am încercat și eu noul Dune: Awakening, mai ales că voiam să-i scriu un review, dar după o oră și un sfert am luat un crash care m-a determinat să-l dezinstalez. Ce-am făcut într-o oră? Un tutorial enervant, niște combat obosit și cam atât, de fapt. Este un joc slow-paced, în care fie joci cu gașca fie nu joci, și-n care trebuie să fii pregătit să investești timp ca într-un job secundar. Adică fix ce detest la industria de gaming în ultimii ani, și motivul principal pentru care refuz să-mi dau cu părerea despre el.