Spotify se va scumpi de luna viitoare

Scris de | 5 august, 2025
Spotify se va scumpi de luna viitoare

Într-un anunț oficial publicat pe blogul companiei ieri, aflăm că abonamentul Spotify se va scumpi începând de luna viitoare în mai multe regiuni, printre care și Europa. Conform comunicatului, majorarea de preț este necesară pentru a menține în funcționare funcțiile cele mai importante ale platformei de music streaming. Utilizatorii plătitori de abonament vor fi notificați prin intermediul unui email despre noile prețuri.

Majorarea de preț nu este de speriat, astfel abonamentul standard urcă de la 10.99€ la 11.99€ în țările europene. Din fericire, în România avem preț preferențial, raportat la veniturile medii, ceea ce înseamnă că abonamentul costă 26 de LEI. Nu știu dacă scumpirile ne vor afecta și pe noi, dar mă aștept la asta, iar la cum s-au mai scumpit lucrurile nu m-ar mira ca prețul lunar să urce spre 30 de LEI.

La acest preț, Spotify rămâne în continuare cea mai bună variantă pentru ascultat muzică pe dispozitivele tale. În aceeași categorie de preț regăsim YouTube Music care oferă cea mai slabă calitate audio dintre toate, urmat de TIDAL care este o alternativă foarte bună la un preț similar, însă nu are o librărie de melodii la fel de bogată. După care mai avem Deezer la 10.99€ care oferă și calitate Hi-Fi pentru audiofili, dar și Apple Music care costă tot la fel și este, la rândul său, o variantă bună cu o colecție impresionantă. Dar din perspectiva a cât plătești versus ce primești, Spotify rămâne în continuare alegerea mea preferată, mulțumită în special sistemului de recomandări de piese noi.

Etichete: , ,