Luna august se apropie de final, iar asta înseamnă că Apple Eventul de toamnă este tot mai aproape. Până atunci însă, trebuie să atuncăm o privire și la restul de gadget-uri care vor fi lansate alături de noile iPhone 17, pentru că veștile nu sunt tocmai cele mai bune.
Conform unor informații obținute de MacRumors, atât Watch Series 11, cât și Watch Ultra 3 vor utiliza un procesor cu numele de cod „T8310”, același identificator folosit pentru chipset-urile S9 și S10. Adică generația deja existentă. Similar, producătorul din Cupertino a mai făcut acest lucru și în trecut, pentru seriile S6, S7 și S8. Dincolo de lipsa unui upgrade semnificativ la nivel de performanță, Series 11 și Ultra 3 vor păstra și specificațiile de memorie și conectivitate ale predecesorilor, oferind în continuare 64 GB de stocare internă, 2 GB RAM, compatibilitate Bluetooth 5.3, Ultra Wideband U1 și suport pentru Wi‑Fi 4.
Cu alte cuvinte, nici anul acesta nu vom avea parte de inovații ,,ground breaking” la capitolul wearables, însă ne putem aștepta la optimizări de jur împrejurul experienței de utilizare având în vedere că cel mai probabil ceasurile vor veni la pachet cu watchOS 26.
Mai mult, aflăm că noul Apple Watch Ultra 3 ar putea avea o diagonală mai mare, de 1,98”, cu 3% mai mare decât cea de pe actualul Ultra, de 1,93”, dacă va păstra aceeași densitate de pixeli de 335ppi . Probabil că un display mai mare va fi necesar pentru a justifica poziția lui Ultra 3 în portofoliul de ceasuri Apple. Modelul Apple Watch Series 10, lansat anul trecut, și care este așeptat să fie înlocuit de un refresh Series 11 cu un nou procesor anul acesta, are deja un ecran chiar mai mare decât Ultra 2, așa că Ultra 3 ar trebui să ofere o diagonală cel puțin la fel de mare, fiind cel mai scump model din gamă.