Chiar urmăream povestea cu tarifele impuse de guvernul Trump în SUA și mă gândeam cum ar putea să ne afecteze și pe noi. Iar răspunsul a venit destul de repede din partea TSMC, cel mai mare producător de semi-conductori din lume. Umblă vorba prin târg că mărirea tarifelor din SUA, rata de schimb valutar care fluctuează mult și presiunea pusă pe companie ar putea duce la majorări de cinci, până la zece procente ale prețurilor în 2026. Afectate sunt toate cipurile pe 5nm sau mai mici ale producătorului, care are pe lista de clienți companii precum Apple și NVIDIA.
Conform unui raport de la DigiTimes, producătorul taiwanez deja și-a anunțat clienții că vor crește prețurile pentru toate cipurile moderne. Există însă și-o parte bună aici: prețurile pentru tehnologie mai veche vor scădea, astfel piața entry-level ar putea să scape neatinsă de aceste majorări. Problema cea mai mare la acest scumpiri este că le vom resimți și noi, pe măsură ce diversele telefoane și plăci video produse folosind cipuri TSCM se vor scumpi. Din fericire, taiwanezii au mult bun simț și chiar și din poziția de lider detașat pe piață încearcă să păstreze prețuri competitive. Mi-ar fi fost frică de o realitate în care o companie precum Intel ajungea să dețină monopolul pe piață; cred că vorbeam de scumpiri de 50% în acest moment.
TSMC are planuri mari de viitor, iar de când au intrat pe piața americană au investit deja 300 de miliarde de dolari. În acest fel, SUA devine un producător serios de cipuri. Compania asiatică a anunțat deja că vrea să înceapă producția de cipuri pe 2nm în următorii ani pe teritoriul american, astfel va acoperi fără probleme nevoile locale. Și pe măsură ce vor intra mai tare și-n Europa, putem visa la prețuri mai bune și probleme mai mici cu stocurile. Până atunci va trebui să ne rugăm ca mai marii industriei să nu profite de acest moment pentru a mări și mai mult prețurile.