Conceptul de periferice ergonomice a apărut din nevoia de a adapta tehnologia la corpul uman, nu invers. La început, tastaturile, mouse-urile și alte accesorii erau proiectate strict pentru funcționalitate, fără a ține cont de postura utilizatorului sau de efectele utilizării îndelungate. Astăzi, ergonomia perifericelor nu se rezumă doar la formă, ci include și materiale mai plăcute la atingere, greutate optimizată, unghiuri reglabile și chiar funcții software care reduc mișcările repetitive. Așa că după aproximativ o lună de utilizare a unui set-up de birou ,,ergonomic” a venit timpul să vă prezentăm un review la două periferice care vor cu tărie să-și găsească locul pe acest segment de piață: tastatura GX Trust Keyra și mouse-ul GX Trust Bayo+.
Spoiler alert, doar un produs din cele două s-a potrivit cu stilul meu de lucru, și credeți-mă că am avut răbdare. Fără să o mai lungim, haideți să trecem direct la subiect.
GX Trust Keyra: înfățișare ergonomică, confort care nu funcționează
La prima vedere, tastatura Keyra promite mult. Forma sa curbată și pernuta de sprijin pentru palme inspiră confort și dau impresia că va face sesiunile lungi de tastat mai plăcute. Este un model full-size, cu 111 taste, layout-ul este împărțit în două secțiuni iar ca materiale regăsim un textil pentru suportul de mâini și plastic reciclat (85%) pentru restul tastaturii. Extra, mai dispune și de patru piciorușe sub tastatură pentru ajustarea înclinației.






Realitatea, însă, e alta. Deși pernuța este într-adevăr extrem de confortabilă, poziționarea mâinilor pe tastatură și modul în care sunt așezate tastele nu au fost tocmai pe placul meu și mi-a venit foarte greu să o folosesc. De multe ori, tastarea a devenit inconfortabilă și obositoare, iar curba ergonomică a ajuns să fie mai degrabă un obstacol decât un avantaj. După aproape o lună de utilizare intensă pentru scris, pot spune că e o tastatură care mie nu mi-a adus acea ergonomie pe care o așteptam. Și probabil chiar acea curbură ar putea să fie problema. În afară de o zonă ce îți arată la ce device ești conectat, alături și de un buton de ON/OFF, acea despărțire a tastaturii mai tare m-a încurcat. T, G, B, Y, H, N sunt literele distanțate, iar de multe ori m-am trezit că-mi doream ca T-ul să fie pe dreapta, iar N-ul pe stânga.
Eu unul nu m-am înțeles cu acest format ,,split”. Cu cine m-am înțeles totuși a fost pernuță de la baza tastaturii își face treaba la perfecție, după cum am punctat și mai sus. În altă ordine de idei, conectivitatea este bună, se poate folosi pe mai multe device-uri fără probleme, însă la prețul actual tastatura mi se pare cam scumpă pentru experiența pe care o oferă ( 69,99 euro pe site-ul trust.com ).
GX Trust Bayo+ : confort executat correct
În contrast cu tastatura, mouse-ul Trust Bayo+ m-a surprins plăcut încă din primele ore de utilizare. Este ușor, bine echilibrat și are o formă perfect ergonomică, care face ca folosirea lui ore întregi să fie naturală și lipsită de neplăceri. Pentru cine petrece mult timp la birou, acesta e genul de periferic care îți face viața mai ușoară fără să te gândești prea mult la el.
Bayo+ are un design vertical cu un unghi de 57°, conține până la 70% plastic reciclat și are acumulator încorporat cu autonomie de până la 3 luni și încărcare continuă posibilă prin cablu. Dispune de șase butoane complet silențioase pe care eu unul le-am folosit cu mare plăcere. Vă spuneam într-un review la o tastatură de gaming problema mea cu sunetele. Cele două butoane de pe lateralul interior dublează doar ca Backward și Forward, însă nu mă pot plânge prea mult de această limitare pentru că nu am simțit lipsa altor comenzi în acea porțiune a mouse-ului. Dimensiunea lui Bayo+ este una relativ compactă (77×120×73 mm), iar la capitolul greutate aproape stă bine pentru un astfel de model, la 116 de grame. Ce vei simți însă este sensibilitatea lui.



Nu vreau să sun cârcotaș și să critic orice detaliu al unui setup de buget, însă mi-ar fi plăcut ca mouse-ul să aibă sensibilitatea ceva mai ajustabilă, sau poate chiar o aplicație dedicată pentru extra-personalizare. Sensibilitatea variază între 800 și 2400 DPI, cu buton dedicat pentru a o modifica. Și aici vreau să punctez partea de personalizare: sunt doar 4 trepte de schimbat DPI-ul – 800, 1200, 1600, 2400. Mi-aș fi dorit ceva mai multe opțiuni, pentru mai multă precizie. 1000 DPI de exemplu.

Am să inchei însă prin a vă spune că permite conectare multiplă: prin receptor USB 2.4 GHz și două canale Bluetooth, pentru trei dispozitive. Prețul nu e rău, la 49.99 de euro pe site-ul celor de la trust.com nu mi se o sumă exagerată sau nerealistă.