În ultima perioadă, tot mai mulți experți și creatori de conținut susțin că motorul de căutare de la Google favorizează tot mai mult afișarea de răspunsuri generate de inteligența artificială, în loc să trimită utilizatorii către site-uri propriu-zise. Și tocmai compania recunoaște că este parte din această schimbare.
Astfel, chiar Google a recunoscut în urmă cu puțin timp, printr-un document depus în instanță, că „internetul deschis este deja în declin rapid”. Această declarație este folosită de compania americană în strategia sa de apărare în fața magistraților într-un proces demarat de Departamentul Justiției din SUA, care vizează fragmentarea afacerii de publicitate online a Google. La capătul opus, Google susține că un astfel de demers ar agrava și mai mult degradarea unui mediu de care mulțe site-uri depind financiar pentru a funcționa.
„Realitatea este că, în prezent, web-ul deschis se află deja într-un declin rapid, iar propunerea reclamanților privind divizarea nu ar face decât să accelereze acest declin, afectând editorii care depind în prezent de veniturile din publicitatea display pe webul deschis. Așa cum prevede legea, ultimul lucru pe care ar trebui să îl facă o instanță este să intervină pentru a remodela o industrie care este deja în curs de transformare sub influența forțelor pieței”, se arată într-o declarație oficială înaintată de către cei de la Google.
Însă prin acea motivare, Google adaugă că nu se referă la întregul web, ci doar la un segment specific: publicitatea de pe site-urile web-ului deschis. În plus, compania mai spune și că piața se află într-un moment de reorientare, iar bugetele de marketing și publicitate migrează uțor-ușor de pe internetul clasic.
Cu toate acestea, această poziționare a companiei contrazice chiar afirmațiile anterioare ale liderilor Google, care susțineau că webul este viu și prosper. În plus, numeroși editori și site-uri independente au raportat scăderi majore de trafic, atribuite schimbărilor algoritmice și răspândirii conținutului generat de AI, ceea ce i-a făcut să se îndoiască tot mai mult de „click-urile promițătoare” pe care Google susținea că le aduce. În loc să ofere linkuri către articole, bloguri sau forumuri, motorul de căutare începe să livreze direct răspunsuri sintetizate, bazate pe AI, care acoperă întrebarea fără ca utilizatorul să mai acceseze alte surse. Mai mult decât atât, există temeri reale legate de acuratețea informațiilor prezentate de AI Overviews, acestea putând fi incomplete, inexacte sau lipsite de context, mai ales când nu sunt însoțite de surse clare.
Google susține că încearcă să îmbunătățească experiența utilizatorilor și că AI-ul este folosit pentru a oferi răspunsuri mai rapide și mai relevante. Totuși, mulți creatori de conținut consideră că această strategie transformă internetul dintr-un spațiu deschis și colaborativ într-un ecosistem controlat de câteva platforme mari.