Brandurile auto chinezești au înregistrat o creștere spectaculoasă pe piața din România, iar datele publicate de Autovit.ro confirmă acest trend. În vara anului 2025, numărul anunțurilor pentru mașini chinezești a crescut cu 123% față de aceeași perioadă din 2024, ajungând la 448 de oferte active. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost pentru vehicule noi, semn că interesul românilor pentru aceste mărci este tot mai mare.
Valoarea totală a mașinilor chinezești listate pe platformă s-a dublat, trecând de la 4,4 milioane de euro în vara trecută la peste 10,5 milioane de euro în 2025. În ciuda volumului crescut, prețul mediu al unui vehicul a rămas relativ stabil, cu o ușoară creștere de 7%, ceea ce arată că aceste branduri reușesc să rămână accesibile și competitive.
Interesul publicului s-a văzut și în numărul de vizualizări. În vara lui 2025, peste 339.000 de accsări au fost înregistrate pentru anunțurile cu mașini chinezești, cu 165% mai mult decât în 2024. Cele mai căutate mărci au fost MG, Geely și Lynk&Co, iar modelele preferate includ MG HS, MG EHS și Geely Starray.
Segmentul de preț 20.000 – 35.000 de euro a fost cel mai activ, atât în ceea ce privește numărul de anunțuri, cât și de vizualizări. În plus, se observă o creștere semnificativă în zona premium entry-level, cu tot mai multe mașini listate între 35.000 și 50.000 de euro. La capitolul motorizare, hibridele și plug-in hybrid-urile au câștigat teren. În timp ce mașinile pe benzină au scăzut ca pondere, modelele electrificate au crescut semnificativ, semn că românii sunt tot mai interesați de soluții moderne și eficiente.
Autovit.ro, una dintre cele mai mari platforme auto online din România, confirmă prin aceste date că brandurile chinezești nu mai sunt o curiozitate, ci o opțiune reală pentru cumpărători. Cu o ofertă tot mai variată și prețuri competitive, aceste mărci par pregătite să concureze direct cu producătorii tradiționali din Europa și Asia.