Apple a demostrat oficial că și-a învățat lecția după faimosul ,,Bendgate” din 2014, ce avea ca protagonist modelul iPhone 6 Plus. Cel mai subțire smartphone al producătorului din Cupertino a ajuns deja pe mâna unor review-eri, iar iPhone Air pare să fie imposibil de îndoit.
iPhone Air se dovedește a fi mult mai rezistent decât mulţi se aşteptau, chiar dacă este un telefon ultra-subţire. Cu o grosime de doar 5,7 mm, modelul acesta pare greu de rupt, chiar şi în condiţii extreme de testare. Câteva teste au implicat aplicarea de presiune în centrul telefonului în timp ce marginile lui erau sprijinite, precum şi încercări mai grosolane, cum ar fi aşezarea peste colțuri de masă sau lovitura cu ciocanul. Cu toate acestea, iPhone Air nu a cedat, telefonul doar s-a îndoit uşor, dar s-a întors la forma iniţială după ce presiunea a fost ridicată.
Un test realizat de YouTuber-ul chinez Mediastorm a comparat iPhone Air cu iPhone 6 Plus, celebru pentru scandalul „Bendgate”. Ambele telefoane au fost supuse unei presiuni de aproximativ 60 kgf aplicată în centru, însă în timp ce iPhone 6 Plus s-a deformat vizibil, iPhone Air a revenit la forma inițială, cu doar o ușoară flexare temporară.
Alți creatori de conținut au dus testele la extreme, lovind telefonul de marginea mesei sau chiar cu un ciocan, fără ca acesta să cedeze. Inclusiv Apple a publicat și propriile teste de durabilitate, demonstrând că dispozitivul poate suporta 58 kg de presiune direct pe mijloc fără a suferi daune.
Cu toate că unele ,,Durability Tests” par duse la extrem și uneori nerealiste, ele au rolul de a demonstra cât de mult s-a îmbunătăţit durabilitatea telefoanelor moderne. iPhone Air pare să reprezinte un pas foarte important în direcția corectă din punct de vedere al durabilității, în special atunci când vine vorba de acest nou trend al telefoanelor ultra-subțiri.