Conversațiile tale cu Meta AI vor deveni sursă de reclame

Scris de | 2 octombrie, 2025
Conversațiile tale cu Meta AI vor deveni sursă de reclame

Meta a anunțat o schimbare importantă a politicii sale de confidențialitate, care vizează conversațiile cu Meta AI. În curând, tot ce vei vorbi cu botul inteligent al celor de la Meta ar putea fi folosit pentru advertising.

Astfel, conținutul discuțiilor, fie ele text sau voce, va fi utilizat pentru a personaliza recomandările și reclamele pe platformele companiei, inclusiv Facebook, Instagram și chiar WhatsApp. Practic, dacă vorbești cu Meta AI despre drumeții, este posibil să vezi ulterior reclame la bocanci, recomandări de grupuri de hiking sau postări legate de trasee. Meta susține că scopul este ca utilizatorii să vadă „mai mult conținut relevant și mai puțin conținut care nu îi interesează”. De menționat aici este faptul că vor exista și conversații care vor fi exceptate, cum ar fi conversațiile care ating subiecte sensibile precum religia, orientarea sexuală, opiniile politice, sănătatea, originea etnică, convingerile filosofice sau apartenența sindicală nu vor fi folosite pentru targetarea reclamelor.

Aceste modificări pe care Meta le pregătește ar trebui să intre în vigoare începând cu jumătatea lunii decembrie, mai exact pe data de 16. Un aspect care trebuie adaugat aici este faptul că nu va exista varianta de opt-out. Deci dacă nu vrei ca din conversațiile tale cu Meta AI să rezulte reclame, atunci va trebui să nu mai folosești inteligența artificiala a gigantului tech.

Cu toate acestea, noi cei din Uniunea Europeană, Regatul Unit și inclusiv Coreea de Sud , vom fi feriți pentru moment de această noua reglementare. În aceste regiuni, Meta va trebui să pună în aplicare o serie de legi înainte de a aplica această nouă politică.

Etichete: , , ,

Sursa: GSMArena