Apple este foarte aproape de a încheia un acord istoric pentru drepturile de streaming ale Formula 1, iar anunțul oficial este mai aproape decât am crede.
Astfel, negocierile, care durează de mai bine de un an, ar putea fi finalizate chiar înainte de Marele Premiu al Statelor Unite de la Austin, programat între 17 și 19 octombrie. Asta ar putea însemna că fanii americani vor putea urmări cursele F1 direct prin Apple TV, începând cu sezonul 2026. Până acum, ESPN deținea drepturile de difuzare pentru F1 în SUA, dar Apple ar intenționa să le preia sub forma unui abonament suplimentar (add-on) în aplicația Apple TV.
Conform informațiilor de până acum, Apple ar urma să plătească în jur de 150 de milioane de dolari pe an pentru aceste drepturi, în timp ce până acum, ESPN plătea aproximativ 90 de milioane de dolari. Compania își dorește însă exclusivitate pe piața americană, ceea ce ar însemna închiderea serviciului F1.TV în SUA, însă pentru pentru F1 ar însemna o pierde uriașă din punct de vedere al veniturilor având în vedere că transmisiunea curselor prin serviciul lor reprezintă o afacere deosebit de profitabilă și are în spate un fan-base solid.
Până în acest moment nu se știe cu exactitate care dintre cele două părți a ales să facă un compromis la acest capitol, însă un lucru este cert, și anume faptul că aceste negocieri vor trece linia de finish în mai puțin de două săptămâni. Interesul Apple pentru Formula 1 nu este întâmplător. Compania a investit deja în filmul „F1”, cu Brad Pitt, și a arătat semne de apropiere de sport încă din 2022, când Tim Cook a fluturat steagul în carouri la Marele Premiu din Austin.