Telefonul la sub 50$ cu WhatsApp și Youtube

Scris de | 8 octombrie, 2025
Telefonul la sub 50$ cu WhatsApp și Youtube

HMD Global a anunțat un nou telefon care combină simplitatea unui feature phone cu funcții smart moderne. Compania îl descrie ca fiind un un hybrid, o combinație între un telefon simplu, dar cu funcții smart.

Concret, HMD Touch 4G este un telefon cu design ceva mai retro, cu ecran tactil de 3,5 inci și conectivitate 4G. Rulează un sistem de operare simplificat, dar vine cu suport pentru aplicații cloud precum YouTube, Google Maps, Gmail și chiar WhatsApp, toate optimizate pentru hardware-ul modest. În plus, HMD a inclus și un magazin propriu de aplicații, astfel încât utilizatorii să poată descărca servicii suplimentare și compatibile cu ce are telefonul de oferit. Pe partea de autonomie, HMD Touch 4G vinen cu o baterie de 1.950 mAh ce promite până la câteva zile de utilizare, în condiții moderate de folosire, ceea ce îl face atractiv pentru cei care nu vor sa aibă grija de-și încarca smartphone-ul zilnic. Telefonul are și cameră foto principală de 2MP și încă una frontală VGA de 0,3 MP care ar trebui să fie suficientă pentru selfie-uri și apeluri video.

Tot în ideea de retro-tech, HMD Touch 4G vine și cu veteranul jack pentru căști. Pe partea de memorie, telefonul vine cu o stocare internă de 128 MB și 64 MB RAM la care se mai adaugă și slotul pentru card microSD de până la 32 GB.

Telefonul este listat la 45$ și este momentan disponibil pentru piața din India și rămâne de văzut dacă va fi lansat și la nivel global.

Etichete: , ,

Sursa: GSMArena