Compania românească de securitate cibernetică Bitdefender a anunţat luni prelungirea parteneriatului său multianual cu echipa de Formula 1 Scuderia Ferrari.
Bitdefender devine astfel singurul partner global exclusiv constructorului Italian din domeniul securității cibernetice. Conform comunicatului, colaborarea va fi extinsă nu doar din punct de vedere al branding-ului, adică vizibilitate sporită pe monopostul Ferrari, ci şi tehnologic. Astfel, Bitdefender va oferi soluţii avansate de analiză a ameninţărilor, detectare şi răspuns la incidente pentru operaţiunile digitale ale Ferrari. „În Formula 1, la fel ca în securitatea cibernetică, succesul depinde de viteză, precizie şi inovaţie, având la bază încrederea,” a declarat Florin Talpeş, cofondator şi CEO al Bitdefender.
Pe de altă parte, oficialii Ferrari au subliniat că alegerea Bitdefender se bazează pe valorile comune de excelenţă, inovaţie şi fiabilitate. „Într-un sport în care fiecare detaliu contează, încrederea este fundamentală. Faptul că avem alături un partener precum Bitdefender ne permite să ne concentrăm pe deplin pe curse, cu certitudinea că tehnologia şi datele noastre sunt protejate de un lider global în securitate cibernetică,” a declarat Lorenzo Giorgetti, Chief Racing Revenue Officer la Ferrari.
Bitdefender a devenit partener al Scuderia Ferrari în septembrie 2022, iar în 2023 această colaborare a fost extinsă pentru a integra soluţiile Bitdefender în centrul de operaţiuni al constructorului italian (SOC – Security Operations Center), pentru a sprijini echipa Ferrari în trierea alertelor, îmbunătăţirea „threat hunting” şi răspunsul la incidente. Renegocierea parteneriatului vine într-un moment în care securitatea digitală capătă o importanţă crucială în sporturile cu înaltă tehnologie cum este Formula, maşinile devin tot mai conectate, infrastructura IT este complexă şi vulnerabilă la atacuri cibernetice
Bitdefender este o companie globală de securitate cibernetică, fondată în România în 2001, care dezvoltă și vinde software antivirus, soluții de securitate pentru endpoint-uri și alte produse de securitate cibernetică pentru consumatori și companii.