Google pune AI să caute bilete de avion mai ieftine

Scris de | 18 noiembrie, 2025
Google pune AI să caute bilete de avion mai ieftine

Gigantul tehnologic extinde disponibilitatea instrumentului său „Flight Deals” bazat pe inteligență artificială, adăugând posibilitatea ca utilizatorii să își organizeze planurile de călătorie cu instrumentul său „Canvas” în modul AI și lansând capabilități de rezervare agentică pentru mai mulți utilizatori.

AI va căuta bilete de avion și cazare

Google a lansat noi funcții bazate pe inteligență artificială, de data asta pentru rezervarea și planificarea călătoriilor, conform unui anunț oficial. Google extinde astfel serviciile AI și tot speră să scape de etichetele de monopol pe care le avea pe vremea când a inclus rezervările de bilete deasupra rezultatelor căutării desființând astfel rivalii principalii rivali.

Google a lansat pentru prima dată Flight Deals în august în SUA, Canada și India. Acum, compania extinde instrumentul de căutare bazat pe inteligență artificială din cadrul Google Flights la nivel global pentru a ajuta oamenii să găsească rapid destinații accesibile.

Pentru a începe, utilizatorii trebuie să descrie unde, când și cum doresc să călătorească. Flight Deals va folosi apoi inteligența artificială pentru a afișa cele mai bune oferte disponibile.

Flight Deals este lansat acum în peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume, inclusiv în România. Și în Europa, Mexic, Brazilia, Indonezia, Japonia și Coreea. Instrumentul este, de asemenea, compatibil cu peste 60 de limbi.

În ceea ce privește noile funcții ale modului AI, Google spune că utilizatorii pot folosi acum instrumentul Canvas încorporat pentru a crea planuri de călătorie. Canvas, lansat inițial ca o modalitate de a construi planuri de studiu și de a organiza informații pe parcursul mai multor sesiuni într-un panou lateral, poate acum ajuta utilizatorii să își planifice viitoarele călătorii. Utilizatorii trebuie să spună modului AI ce tip de călătorie caută și apoi să selecteze opțiunea „Create with Canvas”.

„Imediat, veți primi un plan în panoul lateral Canvas care reunește date de căutare în timp real pentru zboruri și hoteluri, detalii de pe Google Maps, cum ar fi fotografii și recenzii, și informații relevante de pe site-uri de pe web”, a explicat Google într-o postare pe blog. „Veți găsi sugestii care corespund criteriilor, cum ar fi comparații hoteliere bazate pe prețuri și facilități sau idei de restaurante și activități optimizate în funcție de timpul de călătorie față de locul în care vă cazați”.

Planificarea călătoriilor cu Canvas este disponibilă pe desktop în SUA pentru utilizatorii care au optat pentru experimentul AI Mode în Labs.

În plus, Google a anunțat că aduce capacitățile agentice ale AI Mode la mai mulți oameni. Utilizatorii care au optat pentru Labs pot primi acum ajutor pentru rezervări la restaurant, bilete la evenimente și programări la servicii de înfrumusețare și wellness în AI Mode. Acum, compania pune această funcționalitate la dispoziția tuturor utilizatorilor din SUA.

Etichete: , , ,

Sursa: TechCrunch