Windows 11 devine un sistem de operare agentic: ce înseamnă asta?

Scris de | 18 noiembrie, 2025
Windows 11 devine un sistem de operare agentic: ce înseamnă asta?

Ei bine, asta o cam întrece pe toate: Microsoft tocmai și-au anunțat planurile de a transforma Windows 11 într-un sistem de operare agentic. Adică inteligența artificială, ori mai precis CoPilot care a fost băgat cu forța în sistemul de operare, va fi acum parte integrală. În felul acesta trecem la un model agentic care pune mai mult accent pe chatbot-ul de la Microsoft decât pe nevoile utilizatorilor. Partea cea mai proastă este că va rula în fundal, astfel că experiența de utilizare a PC-urilor cu Windows 11 va fi și mai greoaie.

Windows și-a propus să facă experiențele agentice cu aplicațiile mai productive și mai sigure pentru utilizatori și companii. Ca parte a acestei viziuni, Windows introduce o nouă funcție experimentală – agent workspace – disponibilă deja într-o sesiune privată a Windows Insiders, urmând să fie lansată curând. Acest preview reflectă tactica etapizată pe care am ales-o pentru livrarea capabilităților agentice, începând cu acces limitat pentru colectare de păreri și pentru a întări fundația securității.

Microsoft

Microsoft susține că acest agent workspace va fi separat complet de sesiunea noastră de Windows. Asta înseamnă că toate chestiile legate de AI vor funcționa în background cu acces la aplicațiile și datele pe care le selectezi tu. Și într-un vis frumos pentru compania americană, astea toate ar rula în paralel cu activitățile tale uzuale fără să afecteze performanța. Dar în realitatea pe care o trăim cu toții Windows 11 este și-așa greoi vai de el, fix un LLM în fundal îi mai lipsea. Și chiar dacă ei se jură că „aceste spații de lucru sunt gândite pentru a fi ușor de rulat și sigure, cu un consum de RAM și CPU scalat în funcție de sarcini” parcă și văd că PC-uri high-end de gaming vor merge semnificativ mai prost din cauza acestor schimbări.

Și nici nu vreau să intru în discuția legată de securitatea datelor. Până la urmă s-a dovedit de atâtea ori cum producătorii de LLM-uri d-astea glorificate au furat date pentru a-și antrena boții inteligenți, iar acum că avem unul integrat în Windows 11 nu pot spune că-s prea încântat de prezența lui. Așa că personal, voi migra către Linux cât de curând și acolo intenționez să rămân cel puțin până se sparge bula asta de AI.

Cu toate astea, pare că unii oameni de la Microsoft înțeleg complexitatea subiectului, astfel că trecerea la un sistem de operare agentic are la bază trei idei fundamentale pe care producătorul vrea să le respecte:

  • Incontestabilitate: Acțiunile unui agent AI trebuie să fie ușor de recunoscut și diferențiat de cele ale unui utilizator uman.
  • Confidențialitate: Agenții care colectează și folosesc date protejate ale utilizatorilor trebuie să ofere toate măsurile de securitate necesare pentru a proteja datele pe care le consumă.
  • Autorizație: Utilizatorii trebuie să aprobe toate acțiunile în care datele lor sunt utilizate.

Plecând de la aceste trei principii, am putea vedea chiar și-o evoluție frumoasă a acestor sisteme, însă mi-e greu să cred că Microsoft va renunța la profituri pentru a mulțumii utilizatorii. Dacă era cazul, Windows 11 nu avea atâția hateri. Deci o să fiu realist și-o să zic din start că înainte de a reveni la Windows, vreau să văd o schimbare serioasă din partea companiei mamă. Sistemul de operare are probleme fundamentale care datează deja de pe la versiunea 8 încoace, iar tot ce fac creatorii acestuia este să-l încarce în continuare cu fel și chip de features, în loc să îl optimizeze înainte de orice altceva.

Etichete: , , , ,