Din când în când apar concepte și proiecte care stârnesc imaginația utilizatorilor, însă deseori acestea nu se traduc apoi în produse disponibile comercial.
Pixel Duo – concept nou cu două ecrane
Un concept de design nou, botezat Pixel Duo, își imaginează un smartphone care renunță la ecranul obișnuit. În loc de un singur display, acest model are două ecrane distincte care oferă experiențe vizuale diferite. Așadar, iată ce face ca acest telefon să fie atât de unic.
În cazul unui smartphone tipic cu ecran dual, un ecran este panoul principal, iar unul secundar este de obicei amplasat în exterior/spate ca panou de acoperire. Existau astfel de proiecte chiar și acum 11 ani, de exeplu YotaPhone 2. Dar, odată cu conceptul Pixel Duo, ambele ecrane s-au mutat în față, creând un aspect unic de ecran dual. Totuși, acesta nu este nici măcar cel mai interesant lucru. Unul dintre ecrane este un panou LCD convențional, deși este cel mai mic dintre cele două (3,5 inci). Ecranul mult mai mare, de 5,2 inci, este un ecran E-ink.
Panoul IPS de 3,5 inci are o rezoluție de 1280 x 800 pixeli și o rată de reîmprospătare de 120 Hz. Între timp, ecranul E-ink de 5,2 inci are o rezoluție de 1300 x 838 pixeli. Dacă nu sunteți familiarizați cu tehnologia E-ink, acest ecran afișează conținut doar în tonuri de gri. Veți găsi adesea această tehnologie de afișare utilizată în dispozitive ebook reader sau tablete care vor să vă ofere o experiență plăcută de citit.
Așadar, ecranul e-Ink pe lângă că crește autonomia, va oferi utilizatorilor o experiență de citire mai naturală. Pe de altă parte, panoul LCD permite o experiență mai bună atunci când utilizați camera (pentru selfie sau pentru a vizualiza imaginile și fotografiile capturate). Ne putem aștepta și la o experiență impresionantă de viață a bateriei, având în vedere cât de eficient energetic este ecranul E-ink în comparație cu ecranele tipice. Rețineți însă că acesta este încă doar un telefon conceptual, așa că nu este clar dacă un astfel de dispozitiv va fi vreodată lansat comercial.