ASUS ia pauză de la producția de telefoane în 2026

Scris de | 8 ianuarie, 2026
ASUS ia pauză de la producția de telefoane în 2026

Umbla vorba prin târg că data de 31 decembrie 2025 va fi ziua în care ASUS va renunța la producția de telefoane, iar acum că am pășit în noul an avem și-o clarificare din partea producătorului taiwanez. Se pare că divizia de smartphone-uri va rămâne activă, doar că se va concentra doar pe zona de mentenanță și suport software. Totuși, o parte dintre zvonuri s-au adeverit, astfel că ASUS nu are în plan nicio lansare de smartphone în 2026.

Această decizie vine după ani buni în care ASUS a fost prezent pe piața de smartphone-uri. Din nefericire n-a reușit niciodată să se impună drept unul dintre marii producători de telefoane, iar asta a dus la strâmtorarea ofertei. În ultimii ani am văzut doar lansări anuale de ZenFone și ROG Phone, iar fără soluții pe piețele low-end și mid-range, lumea nu prea a dat atenție.

Situația asta nu este neapărat nouă, producătorii de hardware pentru PC având un record slab pe piața de telefoane. Acer au încercat într-o vreme să lanseze telefoane, dar și povestea aia s-a încheiat repede. Țin minte că am avut telefoane și de la BenQ cândva, însă nimic care să reziste la testul timpului. Putem spune că ASUS a spart puțin tiparul, iar această pauză ar putea fi la fel de bine una de respiro într-o industrie suprasaturată cu lansări anuale.

Etichete: , , , ,

Sursa: DigiTimes Asia