Se tot aude de câteva zile cum că NVIDIA ar opri pentru o vreme producția de plăci video cu 16GB VRAM, iar acum a venit rândul celor de la AMD să ia decizii similare. Doar că tabăra roșie o joacă la sigur de această dată și pare că în 2026, atenția îi va pica pe producția de modele RX 9070 XT. Asta se va întâmpla în detrimentul modelului non-XT care folosește aceeași configurație de memorie, doar că este ceva mai slabă. Această soluție ar trebui să le ofere gamerilor o variantă bună pe perioada crizei de memorie.
Conform celor de la ProHardver, deoarece ambele modele (RX 9060 XT și non-XT) folosesc câte 16GB de memorie GDDR6, costul de producție este cam același pentru ambele plăci. Doar că versiunea XT este și mai puternică, dar mai important decât atât, și mai scumpă. Asta înseamnă că la un preț de producție identic, AMD are mai multe șanse să păstreze prețul pentru RX 9070 XT cât mai aproape de realitate. În realitate, compania nu ar vrea să taie nici producția de non-XT-uri, doar că în momentul de față reprezintă un pas necesar.
Treaba asta este valabilă și la ceilalți producători, astfel că plăcile cu cel mai mare mark-up vor fi cele care vor supraviețui crizei. AMD mizează pe RX 9070 XT, o strategie cât se poate de corectă dacă mă întrebați pe mine. NVIDIA pe de altă parte s-a hotărât să lupte cu consumul de VRAM după ce și-a mutat atenția pe GPU-uri cu 8GB VRAM precum GeForce RTX 5060 și RTX 5060 Ti. Cu niște previziuni destul de întunecate pentru industria hardware, 2026 s-ar putea să fie un an benefic pentru AMD dacă stocurile de plăci video reușesc să rămână oarecum constante.