Și prețurile HDD-urilor vor urca din cauza crizei de memorie

Scris de | 16 februarie, 2026
Și prețurile HDD-urilor vor urca din cauza crizei de memorie

Când a început nebunia asta cu criza de memorie nu m-aș fi gândit că hard disk-urile vor ajunge și ele să se scumpească. Până la urmă sunt medii de stocare lente, folosesc tehnologie din altă eră și în ziua de astăzi sunt folosite în mare parte pentru stocare masivă. Dar se pare că industria AI golește stocurile de peste tot, astfel că CEO-ul Western Digital a anunțat recent că întreaga capacitate de producție a companiei este rezervată.

Așa cum am subliniat, suntem practic sold-out pentru anul calendaristic 2026. Avem comenzi ferme (PO-uri) de la cei mai importanți șapte clienți ai noștri. De asemenea, am stabilit acorduri pe termen lung (LTA-uri) cu doi dintre aceștia pentru anul 2027 și cu unul dintre ei pentru anul 2028. Evident, aceste acorduri prevăd atât volumele de exabytes, cât și prețul.

Irving Tan, CEO Western Digital

Asta înseamnă că Western Digital se vor concentra mai mult pe segmentul enterprise în perioada următoare. Aici atârnă mult și procentele, iar realitatea din piață ne spune că 89% din veniturile companiei provin de la partenerii din industria de servicii în cloud. În același timp, piața consumer însumează doar cinci procente din veniturile Western Digital, deci este clar că PC-urile normale nu prea mai folosesc HDD-uri. Iar la așa diferențe, are tot sensul din lume ca producătorul să migreze spre clienți business.

Tot din această direcție a venit și cererea masivă. Niciun bot de inteligență artificială nu este eficient fără o mulțime de date pe care să le acceseze. Dar unde stochezi toate astea? Nici măcar pentru o corporație mare nu este eficient să stocheze totul pe SSD-uri, astfel că HDD-urile clasice vin în ajutorul suratelor mai rapide pentru a asigura capacități masive de stocare. Iar cu upgrade-ul global care se întâmplă în zona AI și cloud, era doar o chestiune de timp până când vedeam un astfel de anunț. Iar acum că a venit, se pare că și HDD-urile vor dispărea o vreme.