În punctul ăsta încep să cred că Microsoft și-au făcut un obicei din a strica Windows 11 la fiecare update pe care îl primește sistemul de operare. Cea mai nouă dudă este cauzată de o actualizare de securitate (KB5077181) și se manifestă aruncând dispozitivul pe care rulează într-un loop de restarturi. Asta înseamnă că PC-ul nu mai pornește, ci doar se restartează fără oprire. Update-ul vizează versiunile 24H2 și 25H2 ale Windows 11, adică mai toate PC-urile la zi, însă problema se manifestă aleatoriu și nu are un trigger anume.
Conform unor rapoarte, problema apare imediat după ce update-ul a terminat instalarea. Unii utilizatori au reușit să găsească chiar și cauza problemei. Se pare că ar fi vorba despre funcția SENS (System Event Notification Service) care generează mesaje de eroare cum ar fi: ”a specified procedure could not be found.” Alți oameni au raportat probleme la instalare cu codurile de eroare 0x800f0983 și 0x800f0991.
În cazul în care nu ați făcut update-ul, cea mai bună soluție este să îi dați amânare cu o săptămână până când vom primi o rezolvare. În caz contrar nu vă panicați deoarece există metode prin care să puteți dezinstala o actualizare care strică Windows 11. Dacă PC-ul încă bootează normal, treaba este simplă. Mergeți în Control Panel > Programs and Features > View installed updates. De aici dezinstalați actualizarea KB5077181 și puneți pauză la update-uri.
Nu este nevoie să vă alarmați nici dacă PC-ul vostru este prins într-un ciclu de restarturi. Tot ce trebuie să faceți este să intrați în Windows Recovery Environment. Asta se face prin întreruperea procesului de boot de trei ori: când porniți PC-ul și apare logo-ul Windows, apăsați butonul de Power. După a treia încercare, Windows va boota în modul de recuperare. De aici deschideți CMD și rulați comanda următoare:
text wusa /uninstall /kb:5077181 /quiet /norestart
În cazul în care apar probleme după dezinstalarea actualizării, puteți intra iarăși în modul de recuperare al Windows 11 și să rulați în CMD comanda: sfc /scannow. Aceasta va repara posibilele fișierele de sistem stricate. Din păcate situațiile astea sunt din ce în ce mai dese pe sistemul celor de la Microsoft. Din acest motiv numărul celor care migrează către Linux este în creștere, iar dacă vreți să aflați mai multe despre sistemele de operare gratuite vă invităm pe canalul nostru de YouTube, unde am discutat mai în detaliu despre Linux.