Apple a lansat iPad Air cu procesor M4

Scris de | 3 martie, 2026
Apple a lansat iPad Air cu procesor M4

Apple a făcut ieri două anunțuri fulger: primul a fost, evident, iPhone 17e. Iar noul telefon accesibil al producătorului chiar arată bine la prima vedere, cu o construcție făcută să reziste și un SoC A19 pe care-l regăsim și-n iPhone 17 și 17 Plus. Celălalt anunț a fost ceva mai discret, însă ne vorbește despre un refresh al tabletei iPad Air care acum trece la un cip Apple M4; iar asta nu este singura surpriză în materie de hardware.

Noua iPad Air cu procesor M4 (8-core) este cu până la 30% mai puternică decât generația trecută. Noul procesor include și nouă nuclee grafice care permit ray tracing și mesh shading cu accelerare hardware pentru performanță foarte bună în jocuri și aplicații 3D. Însă schimbarea și mai mare o vedem pe partea de memorie: 50% mai multă memorie unificată, adică un total de 12GB. Iar asta nu este tot! Conectivitatea a văzut și ea un upgrade, tableta fiind dotată cu cipurile N1 și C1X care o fac extrem de rapidă pe conexiuni 5G, și îi permit să se conecteze la retețe WiFi 7. Iar toate acestea se integrează bine cu funcțiile AI ale tabletei.

iPad Air M4 vine cu iPadOS 26 care include câteva schimbări semnificative. Cea mai evidentă este schimbarea de aspect, iar trecerea la interfața cu Liquid Glass a divizat destul de mult utilizatorii. Lăsând la o parte aspectul, iPadOS 26 introduce un sistem nou de ferestre care te lasă să te organizezi mai bine și face multi-tasking-ul mai intuitiv. La asta ajută și o nouă bară de meniu prin intermediul căreia poți accesa comenzile disponibile într-o aplicație; ca pe laptop. Mai avem câteva schimbări în aplicația Files, poți pune foldere în Dock, și ai control mai bun asupra intrărilor audio.

După cum v-ați aștepta, noua tabletă este compatibilă cu pletora de accesorii pentru Apple. Însă o parte a discuției care lipsește complet este legată de baterie, ceea ce înseamnă că nu avem nicio schimbare în acest departament. Totuși, trecerea la M4 ar putea aduce câteva îmbunătățiri deoarece este mai eficient decât M3-ul de generația trecută.

iPad Air M4 este disponibilă în două variante: una cu diagonală de 11 inch care are un preț de plecare de 599$, și-o a doua cu diagonală de 13 inch care începe de la 799$. Clienții au de ales între patru culori: blue, purple, starlight și space gray. Din punct de vedere al stocării vom putea alege între 128GB, 256GB, 512GB și 1TB.

Etichete: , , ,