Wrestling-ul profesionist este o combinație interesantă între sport și divertisment, iar de câteva decenii brandul WWE este sinonim cu disciplina. Și cum în ultimii câțiva ani s-au produs schimbări care au readus wrestling-ul în lumina reflectoarelor, n-am putut să nu încercăm și ediția de anul acesta a jocului WWE dezvoltat de 2K Games. Iar WWE 2K26 este un joc interesant din mai multe puncte de vedere, fiind unul dintre jocurile bune ale seriei, dar în același timp marchează trecerea la metode de monetizare mult mai agresive care trag în jos calitatea produsului final.
Vreau să începem discuția cu gameplay-ul, că până la urmă ăsta ne interesează la un joc. Iar din acest punct de vedere WWE 2K26 stă chiar bine. Luptele sunt fluide, mișcările luptătorilor au greutate și vei simți adrenalina anumitor momente. Când vine vorba de tipurile de luptă, selecția este imensă. Doar anul acesta am primit meciuri de tip Three Stages of Hell, Inferno Match, Dumpster Match și I Quit, care se alătură celor peste 20 de alte variații de lupte.

Pe lângă modul de joc clasic, mai avem însă și o componentă narativă sub forma modului Showcase. Iar în WWE 2K26 atenția pică pe CM Punk, superstarul care este și fața jocului de anul acesta. Îi urmărim cariera de la începuturi și retrăim unele dintre cele mai importante momente din cei peste 25 de ani petrecuți în ringurile de wrestling. Printre meciurile legendare pe care le vei juca în acest mod se numără confruntarea cu Brock Lesnar de la SummerSlam 2013, lupta cu Undertaker de la Wrestlemania 29 și confruntarea de anul trecut cu Seth Rollins și Roman Reigns.
Întregul mod este narat de CM Punk însuși și include și secțiunile Change History și Create History. Ambele îți permit să experimentezi scenarii care nu au avut loc în cariera superstarului, dar i-ar fi putut influența mult parcursul.


Alături de Showcase-ul lui CM Punk, în WWE 2K26 vei putea juca și MyGM, în care intri în pielea unui manager, sau ai libertatea de a-ți crea un avatar în joc în modul MyRise cu care vei putea înfrunta cei mai tari luptători din WWE în modul Universe care te lasă să experimentezi viața de wrestler profesionist.
MyGM este acum mai complex, cu și mai multe meciuri pe care le poți organiza, funcții noi precum Double Booking și Invasion Promos, dar și trei manageri noi dintre care poți alege: Bobby Heenan, Stacy Keibler și faimosul manager general anonim care și-a tot făcut apariția în lore-ul WWE. MyRise a primit și el o mulțime de modificări, dezvoltatorii crescând mult gradul de rejucabilitate al acestui mod.
Există și moduri de joc online, iar aici regăsim MyFaction care este un joc cu cărți similar cu Duel Masters. Celălalt mod de joc cu componentă online este The Island care le oferă jucătorilor o lume deschisă explorării și un fir narativ care să-i țină ocupați. Și fiind online co-op, era clar că va exista un sistem stufos de personalizare a avatarului.

Și uite cum am ajuns la partea neplăcută a jocului de anul acesta. În premieră pentru franciză, WWE 2K26 introduce un Battle Pass. Costă doar 44 de lei bucata, bani pe care îi adaugi celor 380 cât costă jocul. În spatele fiecărui Ringside Pass, după cum este numit aici, se ascund 40 de niveluri. Fiecare dintre aceste niveluri îți deblochează diverse chestii. Iar aici apare problema majoră: cele mai multe recompense din Ringside Pass sunt chestii care obișnuiau să fie gratuite cu doar un an în urmă. Luptătorii precum Undertaker 2003 nu mai pot fi accesați gratuit, cum era normal, ci sunt blocați în spatele unui paywall. Mai rău decât atât, multe mișcări pentru wrestlerii creați de tine sunt și ele incluse în acest sistem. Iar restul sunt elemente cosmetice sau consumabile pentru modurile online. Progresia prin Ringside Pass este extrem de greoaie, astfel că vei fi forțat să joci foarte mult dacă vrei să deblochezi totul, dar există un mod prin care deblochezi niveluri instant… contra cost, evident.

Din punct de vedere vizual și atmosferic, WWE 2K26 reușește să creeze iluzia de show văzut la TV și grafica, în cele mai multe momente, este bună. Problemele încep să apară când vânezi detalii. Fețele unor luptători n-au nicio treabă cu realitatea, modelele unora dintre ei nu sunt corecte sau nu se potrivesc cu perioada pe care o reprezintă, logo-urile sunt greșite în anumite arene și locații, iar muzica anumitor intrări nu este cea potrivită. Dar în flama momentului nu prea vei observa chestiile astea, iar dacă te concentrezi pe elementul de luptă din joc nu se va rupe senzația de imersiune.
Mi-ar fi plăcut însă să văd și niște upgrade-uri pe partea tehnică, întrucât WWE 2K26 arată identic cu WWE 2K22. Mai ales că anul acesta s-a renunțat și la versiunile old-gen ale jocului, marcând prima lansare din serie doar pe PlayStation 5, Xbox Series, Nintendo Switch 2 și PC. WWE 2K26 este disponibil la prețul de 70€ pentru versiunea Standard, sau 150€ pentru varianta Monday Night War Edition care include Season Pass-ul, câțiva luptători bonus, arene extra, un pachet dedicat Wrestlemania 42 care vine în vara acestui an și multe credite pentru modurile de joc în care este nevoie de ele.