Rusia a făcut primul pas concret în dezvoltarea unei alternative locale la Starlink, după lansarea primei tranșe de sateliți pentru constelația Rassvet. Potrivit informațiilor publicate de Moscow Times, Bureau 1440, compania aerospațială privată care dezvoltă proiectul, a trimis în spațiu 16 sateliți săptămâna aceasta, marcând începutul unei rețele de internet prin satelit în orbită joasă. Proiectul este prezentat ca o infrastructură strategică menită să ofere acces la viteze broadband pe întreg teritoriul Rusiei și să reducă dependența de soluțiile occidentale din această zonă.
Primele elemente ale constelației Rassvet ar fi trebuit să ajungă pe orbită încă de la finalul anului trecut, însă debutul programului a fost împins până în această lună. Chiar și așa, momentul marchează trecerea proiectului din zona de planificare și finanțare în cea de implementare concretă, într-un segment unde Starlink are deja un avans masiv.
Rassvet începe cu 16 sateliți, dar planul este mult mai amplu
Compania Bureau 1440 a transmis că cei 16 sateliți lansați vor trece mai întâi prin verificări de sistem înainte de a fi mutați pe pozițiile lor orbitale finale. Aceasta este o etapă normală pentru astfel de constelații, mai ales într-un proiect aflat la început, unde stabilitatea rețelei și funcționarea corectă a echipamentelor sunt esențiale înainte de extinderea accelerată. În acest moment, lansarea nu trebuie privită ca un produs comercial matur, ci ca începutul construcției unei infrastructuri care va avea nevoie de multe alte etape pentru a deveni funcțională la scară mare.

Planurile pe termen lung pentru Rassvet sunt ambițioase. Șeful Roscosmos, Dmitri Bakanov, afirmase anterior că în rețea ar urma să intre în total peste 900 de sateliți aflați pe orbită joasă până în 2035. În paralel, operațiunile comerciale care ar implica peste 250 de sateliți sunt așteptate să înceapă anul viitor, ceea ce sugerează că autoritățile și companiile implicate încearcă să accelereze calendarul cel puțin până la un prag minim de utilizare reală.
Dacă aceste ținte vor fi respectate, Rassvet ar putea deveni una dintre cele mai mari infrastructuri spațiale civile dezvoltate de Rusia în următorul deceniu. Totuși, diferența față de Starlink rămâne uriașă în acest moment. Pentru comparație, rețeaua SpaceX a depășit deja 7.000 de sateliți în orbită joasă, după ce primele sale lansări au început în 2019. Prin urmare, Rusia pornește de foarte departe și va avea nevoie nu doar de lansări constante, ci și de o execuție tehnică și financiară foarte solidă pentru a reduce decalajul.
Statul și sectorul privat pompează miliarde în proiect
Dimensiunea programului se vede și din sumele deja anunțate. Guvernul rus a rezervat 102,8 miliarde de ruble pentru dezvoltarea proiectului Rassvet, echivalentul a aproximativ 1,26 miliarde euro. La această sumă se adaugă încă 329 miliarde de ruble (4 miliarde euro), pe care Bureau 1440 intenționează să le investească din fonduri proprii până în 2030.
Această combinație între finanțare publică și investiție privată arată că proiectul este văzut ca o prioritate nu doar tehnologică, ci și economică și geopolitică. În contextul actual, infrastructura de comunicații prin satelit are o valoare strategică uriașă, iar Rusia încearcă în mod evident să construiască o variantă controlată local, capabilă să deservească atât nevoile civile, cât și eventuale interese mai largi de autonomie tehnologică.
Constalația Rassvet ar putea avea și un rol în războiul din Ucraina. Rușii au încercat să folosească Starlink pentru coordonarea trupelor pe front, însă SpaceX a identificat și dezactivat dispozitivele folosite în conflict. Trupele ucrainene primesc însă echipamente și acces la Starlink gratuit din partea companiei.