Două noi controller-e de Xbox: unul compact pentru Cloud Gaming și Elite 3

Scris de | 15 mai, 2026
Două noi controller-e de Xbox: unul compact pentru Cloud Gaming și Elite 3

Conform Tecnoblog din Brazilia, Microsoft pregătește două noi controller-e pentru platforma Xbox. Cel mai interesant este cel compact, gândit pentru Xbox Cloud Gaming. Dispozitivele apar în imagini și documente de certificare, iar direcția este clară: Microsoft vrea un controller conectat direct al servere prin Wi-Fi, cât și un controller pentru console și PC cu funcții avansate sub forma generației a treia de controller Elite Series.

Noul controller Xbox pentru Xbox Cloud Gaming ar urma să aibă design compact, baterie internă reîncărcabilă, Bluetooth și Wi-Fi 6. Produsul nu are încă o dată de lansare confirmată.

Un controller Xbox mai mic, cu buton pentru cloud

Imaginile publicate arată un controller cu formă simplificată, apropiată de modele precum HyperX Clutch Tanto și 8BitDo SN30 Pro. Pe partea frontală apar butoanele familiare Xbox, stick-urile analogice, D-pad-ul și butoanele ABXY, dar corpul este mai scurt decât cel al unui controller standard.

În partea de sus se vede portul USB-C, alături de un buton încă neexplicat complet, probabil folosit pentru împerechere sau schimbarea modului de conectare. Tot acolo apar zone care par rezervate pentru indicatoare luminoase, precum și bumperele și triggerele obișnuite.

Documentația menționează un mod local și un mod cloud. Manualul arată că utilizatorul poate ține apăsat butonul de pairing pentru împerechere și poate apăsa din nou pentru a comuta între moduri, iar asocierea în cloud se face prin aplicația Xbox de pe telefon.

Xbox Elite Controller Series 3 apare în aceleași documente

Tecnoblog menționează și un posibil succesor pentru Xbox Elite Controller Series 2, aprobat de Anatel cu Bluetooth și Wi-Fi 6. Documentația nu confirmă chipsetul, dar sursa consideră probabilă folosirea aceluiași Realtek RTL8730E.

Noul model Elite păstrează ideea de personalizare avansată, cu D-pad, triggere și padele interschimbabile sau ajustabile. În imaginile publicate apar și două controale noi în partea de jos, lângă mufa audio de 3,5 mm, care seamănă cu rotițe de tip scroll.

Aceste rotițe ar putea fi probabil utilabile în simulatoare de zbor, de exemplu pentru controlul accelerației, sau în jocuri care cer ajustări continue. Mai există și posibilitatea ca Microsoft să ofere prin intermediul acestora ajustarea rezistenței stick-urilor, pentru un control mai precis, ajustat la preferințele utilizatorului. Documentația mai confirmă că și modelul Elite ar primi comutare între mod local și mod cloud.

Bateria noului Elite ar fi mai mică decât cea a generației actuale: 1.528 mAh, față de 2.050 mAh pe Elite Controller Series 2. Controllerul ar păstra bateria detașabilă și reîncărcabilă. Este posibil ca aceste două modele să fie asociate cu lansarea Project Helix, următoarea generație de console Xbox de la Microsoft.

Etichete: , , , , , , ,

Sursa: Tecnoblog