O firmă de avocatură AI câștigă pentru prima dată un caz în instanță

Scris de | 22 iunie, 2026
O firmă de avocatură AI câștigă pentru prima dată un caz în instanță

Garfield AI a câștigat pentru prima dată un caz în instanțele din Regatul Unit, într-un moment relevant pentru felul în care AI-ul intră în serviciile juridice. Firma, aprobată anul trecut în Marea Britanie ca primul „AI law firm”, a folosit tehnologia pentru a pregăti documentele unui proces privind onorarii neplătite. Cazul a vizat-o pe, Tamires Camal Taquidir, freelancer care încerca să recupereze 7.000 de lire de la o companie din domeniul ospitalității. Procesul a durat trei ore la Wandsworth County Court, iar instanța i-a acordat reclamantei suma cerută.

Garfield AI a pregătit documentele necesare procesului, inclusiv declarațiile martorilor, dar pledoaria în instanță a fost făcută de un avocat uman. Diferența este că, în mod obișnuit, un reclamant ar fi avut nevoie și de un jurist pentru etapa de pregătire a dosarului, nu doar de avocatul care susține cauza în fața judecătorului.

Garfield AI și costul unui litigiu mic

Modelul Garfield AI este construit pentru revendicări de datorii și cazuri cu miză relativ redusă, unde costul unui proces poate depăși de multe ori suma urmărită. Firma oferă generarea de scrisori începând de la 2 lire și formulare de chemare în judecată de la 50 de lire. În cazul reclamantei Taquidir, costul serviciilor Garfield a fost de aproximativ 400 de lire sterline, pentru recuperarea unei creanțe de 7.000 de lire. Cealaltă parte a avut atât avocat, cât și jurist, potrivit Financial Times.

Philip Young, fondatorul Garfield AI și fost avocat, spune că acesta este un moment cu miză mai largă:

„Este un moment de referință, nu doar pentru Garfield AI, ci pentru accesul la justiție”

AI-ul nu a înlocuit avocații complet

Young a insistat că tehnologia nu a substituit actorii centrali ai procesului juridic.

„AI-ul nu a înlocuit judecătorul, avocatul sau sistemul juridic. Ceea ce a făcut este să aducă procesul la un nivel mai accesibil, mai eficient și mai abordabil ca preț”.

Firma susține că a procesat peste 600 de cereri și a recuperat aproximativ 500.000 de lire, circa 577.830 de euro, pentru clienți în cazuri care s-au rezolvat înainte de a ajunge într-o instanță. Valorile cazurilor au variat între 30 de lire și 10.000 de lire.

Taquidir a spus că procedura clasică părea greu de dus până la capăt:

„Mi se datorau bani pentru munca făcută, dar părea că procesul de recuperare ar putea fi prea stresant, scump și consumator de timp. Garfield a făcut posibil să urmăresc cererea și să continui”.

O industrie prudentă, dar presată de AI

Domeniul juridic a adoptat AI-ul mai lent decât alte industrii, din motive care țin de confidențialitate, responsabilitate profesională și diferențe între procedurile judiciare. Totuși, marile firme investesc deja în automatizare, iar Kirkland & Ellis a anunțat recent o investiție de 500 de milioane de dolari. Riscurile rămân evidente.

Financial Times amintește cazuri în care firme juridice importante au fost criticate pentru documente cu erori generate de AI, inclusiv „halucinații”, adică informații false prezentate ca reale. Tocmai de aceea, victoria Garfield AI contează mai ales ca test practic: AI-ul poate reduce costurile într-un litigiu obișnuit, dar nu elimină nevoia de control uman și răspundere juridică.

Etichete: , , ,

Sursa: Financial Times