Smartphone-urile de tip fold au reușit să-și găsească un loc al lor pe piață, iar Google a luat la cunoștință treaba asta. Astfel că Android 17 va primi un mod dedicat de gaming pentru acest tip de telefoane care împarte ecranul îndoibil în două: o bucată care afișează jocul în sine, iar cealaltă care servește ca și gamepad digital. Asta va face telefonul să se simtă ca un soi de consolă handheld și le oferă gamerilor mai multe opțiuni atunci când vor să joace ceva care oferă suport pentru controllere pe Android.
Modul de gaming pentru fold-uri îți transformă jumătate de ecran într-un controller virtual care include un D-Pad, thumbstick-urile stânga și dreapta, butoanele L1/L2 și R1/R2, dar și cele patru butoane principale, adică ABXY ca pe controller-ele de la XBOX. Iar dacă nu-ți place așezarea acestora, ești liber să le redimensionezi și să le muți pe ecran după bunul plac. În plus, modul de controller de pe Android 17 poate folosi și motoarele de vibrații ale telefonului pentru a-ți oferi feedback haptic atunci când te joci. Iar dacă conectezi un controller real pe cablu sau Bluetooth, cel virtual va dispărea automat de pe ecran.



Tot pe partea de personalizare mai avem și teme pentru controller, acesta fiind disponibil atât pe alb, cât și pe negru via dark mode. Iar dacă nu ai nevoie de controller-ul virtual, îl poți ascunde printr-o singură apăsare de buton, astfel te poți bucura de jocurile favorite pe toată suprafața ecranului. Iar partea cea mai tare este că funcția vine direct de la Google, ceea ce înseamnă că este disponibilă în AOSP și poate fi implementată de fiecare producător de telefoane în parte așa cum se dorește. Funcția va fi disponibilă în mod oficial pe Android 17 în următoarele luni, însă nu avem o dată de lansare exactă.