Cum a pus Netflix mâna pe trailer-ul lui GTA 6?

Scris de | 11 august, 2026
Cum a pus Netflix mâna pe trailer-ul lui GTA 6?

Gamerii care așteaptă GTA 6 cu sufletul la gură au primit zilele trecute o veste destul de controversată: următorul trailer pentru cel mai așteptat joc din istorie va fi lansat în exclusivitate pe Netflix, urmând să devină public pe YouTube și alte platforme la câteva ore distanță. Oamenii au sărit imediat cu teorii prin care Take-Two a primit bani grei de la platforma de streaming pentru exclusivitate, însă motivul ar putea fi ceva mai simplu decât atât.

Dacă este să dăm crezare unui leak venit de pe X în care se vorbește despre această alegere, se pare că Take-Two și Rockstar au ales Netflix pentru a evita potențialele scurgeri de date înainte de marele trailer. Pe scurt, vor să evite situația incomodă în care s-au trezit atunci când primul trailer al lui GTA 6 a fost publicat pe internet înainte de ora la care era programat de Rockstar. Asta a stricat momentul frumos pentru companie, care a fost nevoită să taie startul și să publice varianta originală a trailer-ului pe YouTube și social media.

Trailer-ul extins pentru GTA 6 va avea în jur de 20 de minute, iar toată această strategie este doar un mod prin care Rockstar încearcă strategii de marketing noi. Asta am aflat direct de la CEO-ul Take-Two, Strauss Zelnick care a vorbit pe scurt despre acest subiect cu jurnaliștii de la IGN. Tot el a confirmat și faptul că exclusivitatea durează doar șase ore, astfel că oamenii care nu au abonament la Netflix nu vor trebuin să aștepte prea mult pâcă când vor putea vedea și mai multe imagini din ceea ce este deja cel mai mare joc din istorie.

Etichete: , , , , ,

Despre: Marinake

Nu știu câți se pot lăuda cu mai multe ore de gaming decât ore de școală, dar eu sigur mă încadrez p-acolo. Primul contact cu jocurile a venit odată cu primul PC, iar de-atunci, astea două au mers mână în mână pentru mine așa că înțelegeți care este platforma mea de gaming favorită. O să vă mai povestesc când și când de câte-o placă video sau cel mai nou procesor, o să îmi mai dau cu părerea și de câte un telefon sau laptop, iar dacă vă este dor de mine îmi puteți citi (aproape) zilnic știrile despre tehnologie și gaming.