Dacă mi-ar fi spus cineva că seria GeForce RTX 50 va avea un lifespan de patru ani, aș fi râs binișor de el ținând cont de cum au mers lansările ultimelor generații. Însă criza de memorie a schimbat planurile tuturor, iar acum se pare că următoarele generații de plăci video de la NVIDIA și AMD vor veni abia în 2028. Vestea vine dintr-o sursă de încredere, Kepler_L2 ale cărui informații s-au verificat adesea. Și dacă ne uităm în piață, zvonul este cât se poate de credibil.
Am tot vorbit luni la rând despre refresh-ul generației GeForce RTX 50 care avea să poarte titulatura SUPER. Însă situația din piață a dus la anularea completă a acestei lansări, lăsând NVIDIA doar cu modelele actuale pe rafturile magazinelor. Iar acum se pare că și AMD și-ar împinge lansarea familiei de plăci video bazate pe arhitectura RDNA 5 până în 2028.
Tabăra roșie va lansa însă o placă în decursul anului viitor. Este vorba despre un model cu numele de cod ”AT2”, însă în acest moment este neclar dacă vorbim despre o singură placă, sau dacă este seria unui cip care va alimenta două plăci video diferite. Ăsta a fost cazul și cu Radeon RX 9070 XT și versiunea non-XT, și-am mai văzut asta și pe generațiile precedente de plăci de la AMD. În plus, producătorul american construiește și hardware-ul pentru PlayStation 6 și Project Helix de la XBOX, deci putem la fel de bine să vorbim despre același cip care va ajunge în consolele de jocuri.