Pentru mult timp, companiile chinezești din zona tech nu au fost lăsate de guvern să cumpere hardware de la NVIDIA. Însă nu toate companiile sunt la fel de populare precum Alibaba și ByteDance, astfel că cele două ar putea primi binecuvântarea din partea autorităților locale pentru a cumpăra cipuri NVIDIA RTX Pro 5500 construite pe arhitectura Blackwell. Noile plăci vin dotate cu 84GB de memorie video GDDR7 și oferă performanțe incredibile pe zona inteligenței artificiale, dar se potrivesc bine-mersi și în stații de lucru de ultimă generație. Vestea vine de la Bloomberg, care ne explică și ce s-a întâmplat.
Se pare că Ministerul Industriei și al Tehnologiei Informației a cerut câtorva companii din China rapoarte referitoare la planurile de achiziții care implică noile cipuri NVIDIA RTX Pro 5500. În felul acesta, reprezentanții guvernului vor ști cam cât de multe astfel de cipuri se doresc, dar și care va fi scopul lor dacă ajung în țară. Iar într-o întorsătură de evenimente neașteptată, ministerul i-a anunțat pe reprezentanții unora dintre aceste firme că plănuiesc să aprobe cererile de cumpărare.
Restricțiile împotriva celor de la NVIDIA nu au fost însă impuse cu rea intenție. Guvernul chinez dorește ca producția locală să accelereze, iar companiile autohtone să reușească să fure câteva procente din piața acaparată de gigantul verde. Dar pare că aceste măsuri nu au oferit rezultatele dorite, astfel că restricțiile se mai relaxează. În plus, și guvernul Statelor Unite ale Americii au eliminat din interdicțiile care spuneau că NVIDIA nu are voie să vândă hardware către companiile AI din China. Acum sunt posibile comenzi, dar în cantități limitate și destul de atent controlate.