Autentificare


Mi-am uitat parola

Inregistrare


Sex: Masculin Feminin

ASUS

[EDITORIAL] De o sută de ori connect

  • 19 Sep 2011
  • 16 comentarii

E foarte mult şi să o spui, mai ales în contextul pieţei media extrem de volatile din România. 100 de ediţii connect în România, pe parcursul a aproape 10 ani. 100 de ediţii în care am încercat, şi sper din toată inima că am şi reuşit, să vă ţinem aproape de tot ceea ce înseamnă telecomunicaţii.

bogdanbele 184x300 [EDITORIAL] De o sută de ori connectDiscutam la un moment cu colegii mei de redacţie despre senzaţia pe care mi-o dă de fiecare dată răsfoirea colecţiei connect. Pentru fiecare dintre noi, aceasta se confundă, de la un punct, cu viaţa lui, cu mii de amintiri (majoritatea frumoase), despre toţi anii petrecuţi aici, despre materialele realizate, fiecare cu provocări şi cu discuţii interminabile pe marginea lor. Zile şi, de multe ori, nopţi petrecute în redacţie, loc în care de multe ori am stat toţi mai mult decât pe-acasă, spre disperarea (sau în cazul unora, bucuria) familiilor noastre. Şi nu am regretat asta vreodată.

Eu ajung de fiecare dată cumva la numărul 47. Este numărul din martie 2006 şi are pentru mine o importanţă care nu va dispărea niciodată, indiferent unde m-ar duce paşii. Şi asta pentru că este primul număr connect la realizarea căruia am participat. Veneam de la o altă revistă de IT, iar aici lucrurile mi se păreau total diferite, chiar dacă pe unii dintre oamenii cu care urma să lucrez îi cunoşteam. Unii îmi erau foşti colegi, deveniţi prieteni, în timp ce ceilalţi mi-au devenit prieteni pe parcursul anilor (cinci şi jumătate, neîntrerupţi), pe care i-am petrecut aici. Spre bucuria mea, toţi, chiar dacă pe unii i-a purtat cariera în alte părţi şi nu mai fac parte din redacţie, au rămas parte a familiei connect, cu care păstrează legătura.

Sunt convins că aceeaşi senzaţie pe care o trăiesc eu acum, când lucrăm la numărul 100 al revistei connect pe piaţa românească, este trăită şi de colegii mei, care formează o echipă extraordinară, dispusă la orice sacrificiu pentru a vă oferi tot ce e mai nou în acest domeniu atât de dinamic. Şi asta atât în ediţia tipărită, cât şi pe site-ul connect.ro, care se bucură de o popularitate tot mai mare. La acest lucru contribuie atât pasiunea pe care o împărtăşim toţi pentru acest domeniu, cât şi prietenia care există între noi. Prietenia aceea frumoasă care explică atmosfera plăcută ce există în redacţie.

connect 1002 236x300 [EDITORIAL] De o sută de ori connectAcum, în momentul în care vom ciocni o cupă de şampanie în onoarea următoarelor (măcar) 100 de ediţii connect pe care urmează să vi le oferim, vreau să mulţumesc fantasticei echipe cu care lucrez zi de zi, şi vouă, cititorilor connect, pentru că aceste două părţi sunt cele care fac ca revista să fie în fiecare lună, sperăm noi, una de o calitate tot mai bună. Şi pentru că nu puteam să lăsăm acest moment nemarcat, avem pentru voi un amplu material din care veţi putea afla totul despre istoria noastră, a revistei connect şi cea a MTR Press pe piaţa românească, precum şi despre ceea ce înseamnă connect în întreaga lume. Normal că nu lipsesc testele celor mai importante modele de telefoane mobile şi notebook-uri ale momentului pentru că, oricât de important și emoționant ar fi acest moment pentru noi, nu ne permitem să nu ţinem pasul, ca de obicei, cu toate noutăţile de pe piaţă.

Avem pentru voi şi două reportaje care au prins ediţia în ultima secundă, despre noutăţile de la IFA 2011 şi de la evenimentul HTC de la Londra, unde au fost lansate noile Titan şi Radar.

Eu şi colegii mei din redacţia connect (de la stânga la dreapta, în imagine: Marius Ghenţ, Bogdan Bele, Călin Lazău, Daniel Chira şi Sergiu Briceag), vă lăsăm să vă bucuraţi de acest număr special, unul mai mare cu 32 pagini decât de obicei, şi sperăm să fiţi alături de noi cel puţin până la numărul 200!

editorial100 [EDITORIAL] De o sută de ori connect

16 Comentarii

  1. ciprian_celebrul spune:

    La cât mai multe numere Connect!

  2. Bogdan Bele spune:

    Multumim frumos! Sa fie!

  3. Gyanyna spune:

    La cât mai multe ediții! Fiul meu e fanul vostru inrait!

  4. Bogdan Bele spune:

    @Gyanyna: Multumim! Si tie, si fiului tau.

  5. Gabriel Ursan spune:

    Sa fie intr-un ceas bun si sa va citim sanatosi in continuare. 100 de numere Connect lansate in Romania sunt o realizare extraordinara.

    Felicitari tuturor membrilor din echipa! Fiecare are valoarea sa incontestabila!

    La mai mare!

  6. SAM spune:

    Felicitari … si la muuuuuuuuulti ani…..

    vreau sa va spun ca din arhiva revistei lipsesc citeva numere ,, (3,34,46,55,66,..)

  7. Pingback: Connect: 100 de numere în 10 ani

  8. Bogdan Bele spune:

    @Gabriel Ursan: Multumimfrumos pentru aprecieri!
    @SAM: Multumim! Stim de lipsa respectivelor numere. Vor fi si ele introduse in curand.

  9. Valeriu M spune:

    Vreau sa va felicit pentru ceea ce faceti si apreciez faptul ca in ultima perioda dati imortanta cuvenita si site-ului.
    Cumpar revista aproape in fiecare luna si imi permit sa va dau o sugestie: testati telefoanele in momentul in care sunt puse in vanzare nu la o luna doua de la lansarea pe piata, astfel incat noi cititorii sa putem lua cea mai buna decizie in momentul achizitionarii unui dispozitiv:)

  10. Bogdan Bele spune:

    @Valeriu M: Multumim pentru aprecieri.
    Cat despre sugestia dumneavoastra, trebuie sa va spun ca dispozitivele se testeaza cat de repede se poate, dar nu depinde numai de noi.

  11. Stelian Vilsan spune:

    La multi ani! Sint colectionar al revistei de la nr. 1. Pe cind editia digitala a colectiei, pentru ca nu mai am unde sa le depozitez?

  12. Bogdan Bele spune:

    Multumim! Marea majoritate a numerelor vechi se gasesc de ceva vreme pe site, aici http://www.connect.ro/revista-connect-online/

  13. Matei spune:

    CONNECT e cea mai tare revista din Romania.Sunt colectionar de la nr 21.Am ratat cateva nr dar nu voi mai rata nimic.

  14. Bogdan Bele spune:

    Multumim si speram sa ne citesti si in continuare.

  15. Alex spune:

    Connect e intradevar cea mai tare revista!!! Bravo :D !

  16. Pingback: » Către Barcelona, către MWC 2012

Lasa un comentariu ↴

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *