Joacă Angry Birds pe PC sau laptop, prin Chrome Web Store

Scris de | 11 mai, 2011
Joacă Angry Birds pe PC sau laptop, prin Chrome Web Store

O veste excelentă pentru milioanele de fani Angry Birds – jocul poate fi de acum jucat pe orice PC sau laptop cu browserul Chrome instalat și este disponibil gratuit în Chrome Web Store. Magazinul de aplicații pentru Chrome al celor de la Google găzduiește de acum îndrăgitul joc al celor de la Rovio, alături de alte sute de aplicații atractive. Anunțul a fost făcut azi, în cadrul celei de-a doua zile a evenimentului Google I/O.
Odată ce ai accesat Chrome Web Store și ai descărcat Angry Birds, folosind contul de Gmail, vei descoperi o nouă icoană a cărei accesare lansează aplicația. Jocul oferă grafică SD, pentru PC-uri mai puțin performante, dar și o versiune HD, grație WebGL, care îți permite să joci Angry Birds în toată splendoarea sa colorată, la 60fps, pe un sistem bun.
Nu mai aștepta, intră în Chrome Web Store și dă startul răzbunării aviare, descarcând gratuit Angry Birds.

Etichete: , , , , ,