Venituri impresionante pentru Android Market şi Apple App Store

Scris de | 30 iunie, 2011
Venituri impresionante pentru Android Market şi Apple App Store

Magazinele dedicate aplicaţiilor pentru smartphone-uri şi tablete precum App Store sau Android Market vor ajunge la un câştig combinat de peste 14 miliarde de dolari în 2012, informează agenţia de cercetare Canalys, o creştere de 92 % faţă de 7.3 miliarde în 2011.

Creşterea uriaşă a veniturilor acestor servicii nu se opreşte aici. În 2015, cifra de câştig va ajunge la circa 37 miliarde de dolari. App store-urile sunt, fără îndoială, o afacere profitabilă pentru producătorii de smartphone-uri şi tablete PC. Aproximativ 419 milioane de smartphone-uri şi 43.3 milioane de tablete se vor află pe piaţă până la sfârşitul anului, ceea ce oferă magazinelor de aplicaţii o oportunitate serioasă pentru creştere financiară.

La WWDC, Scott Forstall, vice preşedintele senior al diviziei iOS, a anunţat că sunt peste 425.000 de aplicaţii în App Store-ul Apple. În ceea ce îi priveşte pe cei de la Android, magazinul lor dedicat are un număr aproximativ de 400.000 aplicaţii. E foarte greu să estimăm corect aceste cifre, deoarece ele cresc exponenţial în fiecare zi.

Advert 61

Etichete: , , , ,