Google va investi peste 200 milioane de dolari în Google +

Scris de | 14 iulie, 2011
Google va investi peste 200 milioane de dolari în Google +

Un analist de la firma BGC Partners a preconizat într-un articol apărut pe ediţia on-line a publicaţiei Bloomberg că Google a investit deja 100 milioane de dolari în propria reţea de socializare, cifră care va ajunge să se dubleze până la finalul proiectului.

Colin Gills, un analist celebru din Statele Unite, a estimat că Google va investi peste 200 milioane de dolari la finalizarea site-ului Google +. Această investiţie a fost făcută în ideea de a lansa o reţea de socializare capabilă de a provoca rivalul Facebook, după episoadele neplăcute din trecut cu Google Buzz şi Google Wave.

Google a cheltuit în al doilea trimestru aproximativ 100 milioane de dolari pentru lansarea proiectului.  Gills a explicat situaţia, într-un articol apărut pe site-ul Bloomberg, referindu-se la Larry Page, preşedintele Google : „Larry a sosit. Şi a sosit să cheltuiască. Ei (Google) urmăresc nişte oportunităţi serioase.” Google speră ca aceste cheltuieli ridicate pe reţeaua de socializare să se metamorfozeze într-un profit substanţial.

Google + are la momentul de faţă aproximativ 10 milioane de utilizatori.

Etichete: , , , ,