Trimestru financiar reuşit pentru Google

Scris de | 20 ianuarie, 2012
Trimestru financiar reuşit pentru Google

Gigantul american Google a anunţat ieri câştigurile din cel de-al patrulea trimestru financiar. Cu un profit de 2.71 miliarde de dolari şi un venit de 8.13 miliarde de dolari, Google are motive serioase de bucurie.

Compania ce deţine cel mai mare motor de căutare on-line din lume a publicat ieri câştigurile înregistrate în cel de-al patrulea trimestru financiar al anului. Trimestrul încheiat pe 31 decembrie 2012 a adus companiei americane un profit de 2.71 miliarde de dolari şi un venit de 8.13 milioane de dolari. Cu toate acestea însă, Google nu a întrecut estimările analiştilor de pe Wall Street care se aşteptau la un venit de 8.40 miliarde de dolari.

Larry Page, CEO-ul Google, a declarat într-un comunicat de presă: „Google s-a bucurat de un trimestru de succes ce a încheiat un an deosebit. Câştigurile anuale au crescut cu 29% şi câştigurile trimestriale au trecut pentru prima oară peste cifra de 10 miliarde de dolari.”

Larry Page a declarat de asemenea faptul că reţeaua de socializare Google + are acum peste 90 de milioane de utilizatori.

Etichete: , , , , ,